Momentul în care un ou este fertilizat. "Scânteia vieții" există - VIDEO

În momentul concepţiei – când un spermatozoid fertilizează un ovul, realizând astfel primul pas spre formarea unei noi fiinţe umane – literalmente „sar scântei”.

Fenomenul este însoţit de ţâşnirea a miliarde de atomi de zinc, au descoperit oamenii de ştiinţă, care au şi reuşit să fotografieze filmeze fenomenul cu ajutorul unei tehnici speciale, scrie Daily Mail.

„Focul de artificii” molecular a fost vizualizat şi filmat, pentru prima dată, de cercetătorii de la Northwestern University, care spun că fenomenul ar putea avea implicaţii foarte importante pentru tratarea infertilităţii. Descoperirile au fost publicate în Nature Chemistry.

Variaţiile nivelului de zinc joacă un rol esenţial în reglarea proceselor biochimice legate de fertilizarea ovulului. 

Cercetătorii au creat un sensor de fluorescenţă inovator pentru urmărirea nivelului de zinc din celulele vii, descoperind că ovulul conţine aproape 8000 de compartimente  speciale pentru stocarea acestui element, fiecare compartiment conţinând aproximativ un milion de atomi de zinc. Aceştia sunt eliberaţi simultan, în mod coordonat, în 4 sau 5 runde, când ovulul este gata de fertilizare, în timpul fecundaţiei şi puţin după aceea. 

Eliberarea atomilor de zinc este un proces esenţial pentru începerea formării embrionului în următoarele 2 ore de după fecundare. 

Citește și: Primul act sexual din lume. Când a avut loc

Cantitatea de zinc eliberată în acest proces ar putea fi un marker foarte fiabil pentru identificarea unui ovul de calitate bună, lucru care, până acum, nu era posibil. Dcaă sunt identificate de la început cele mai bune ovule, ar fi poate necesară transferarea unui număr mai mic de embrioni în cursul tratamentelor de fertilitate, spun cercetătorii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel