Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a spus când vom trece la zona euro.
Banca Naţională a României nu consideră că obiectivul de trecere la zona euro este fezabil în acest moment, a spus marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
"Banca Naţională nu consideră că în momentul actual obiectivul de a trece la zona euro este fezabil într-o anumită perspectivă, pentru că totul depinde de maniera în care ţara va reuşi cu politici corecte, consistente, să reducă deficitul public spre 3%. Dacă asta se poate face în patru ani, în cinci ani, în şapte ani, probabil că atunci vom avea şi o trecere la euro, nu mai devreme. Lucrurile sunt legate", a afirmat Mugur Isărescu, la audierile din Comisiile reunite de buget-finanţe ale Parlamentului.
Potrivit guvernatorului BNR, o ţară precum România nu îşi poate îndeplini obiectivele - autostrăzi, investiţii - cu venituri bugetare mai mici de 30% din PIB decât prin lichidarea evaziunii şi reducerea pe cât posibil a facilităţilor fiscale, dar şi prin voinţă politică.
"Nu văd cum s-ar putea reduce deficitul adus în norme europene sub 3% altfel decât prin combinaţia de măsuri pe o parte de cheltuieli şi pe o parte de venituri. Numai pe partea de cheltuieli rezonabil, oricine are posibilitatea să se uite la cifre, să facă nişte calcule, este imposibil. (...) Nu găsiţi ţară europeană, cu excepţia Irlandei, care e un caz cu totul specific, unde veniturile bugetare să fie sub 30%. (...)
Nu văd modelul în care aceasta ţară, care trebuie să mai facă şi autostrăzi şi investiţii şi aşa mai departe, poate să-şi găsească echilibrul cu venituri bugetare mai mici de 30%. Şi atunci trebuie crescute aceste venituri, pentru ca deficitul să se restrângă. Şi cum se pot face: unu - lichidarea evaziunii, doi - reducerea pe cât posibil a facilităţilor fiscale. (...) Reducerea pe cât posibil a favoritismelor, a normelor, portiţelor prin care se acordă facilităţi fiscale. Şi ultima - trebuie hotărât legat de impozitare. Nu există să zic o imposibilitate aici. (...)
Fondul Monetar o să vină din nou şi o să ne pretindă. Nu suntem în situaţia de a face un acord cu FMI, n-avem câtuşi de puţin, datoria publică este sub 60%, deci acesta nu este o necesitate. Dar să facem reforma fiscală ca să ne creadă pieţele şi să se reducă costurile şi să se reducă costurile finanţării, asta da", a zis Mugur Isărescu.
El a adăugat că măsuri şi variante de măsuri există, se pot concepe. "E vorba de voinţă politică, de o decizie care categoric nu poate să fie luată într-un an electoral", a punctat oficialul BNR. Pe de altă parte, Mugur Isărescu consideră că firmele cu capital străin ar trebui finanţate din ţară, prin bănci, pentru a nu se mai împrumuta din exterior, adăugând că se vede în datoria externă privată a României faptul că Dacia se împrumută parţial prin Renault.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu