EXCLUSIV  Momentul schimbării pentru o ZODIE. MARCAJ benefic pe plan profesional. Toată toamna veți fi sprijiniți

foto pixabay/ Săgetătorii, sprijiniți de astre pentru o schimbare profesională
foto pixabay/ Săgetătorii, sprijiniți de astre pentru o schimbare profesională

O zodie se bucură de susținere pentru a face o schimbare profesională. 

”Pentru tine toamna aceasta - și încă de la finalul lui august - tot marcajul de multe planete (Soare, Mercur, Marte) sunt în casa a zecea, casa a zecea e cea mai ridicată în astrogramă, are legătură cu drumul tău profesional, cu unde vrei să ajungi, cine vrei să devii. Indiferent de vârstă, statut, experiență, gândește-te profesional dacă ești bine și continui la fel sau dacă nu ești bine, ce poți schimba atât la tine, cât și-n urma discuției cu un șef, dacă poți schimba lucrurile. Discuția nu va fi una lină, din cauza lui Marte, care arată că persoanele care te conduc sunt mai agitate în perioada asta, mai răutăcioase, mai critice, dar important e să porți discuții cu ele. Celor care vor să-și schimbe locul de muncă, le-aș recomanda să se apuce de pe acum, pentru că, la sfârșit de an, Jupiter trece iar în casa a patra, opozitează cu tot ce înseamnă casa a zecea. Deci dacă vă apucați de acum să vă căutați alt loc de muncă, veți avea mult mai multe șanse spre sfârșitul anului” a spus astrologul DCNews și Astrosens.ro, Daniela Simulescu, pentru nativii zodiei Săgetător sau cu ascendent în această zodie, în cadrul emisiunii despre horoscopul săptămânal. 

Horoscop 23 - 29 august pentru toate zodiile, vezi video: 

Youtube video image

”Pe 23 august, Soarele intră în semnul Fecioarei. În următoarea lună vom face trecerea de la distracția la muncă. Cel puțin până la Luna Nouă din Fecioară de pe 7 septembrie, avem timp suficient să ne dăm seama că vara trece și că toamna se numără bobocii. Soarele în Leu a fost responsabil pentru concedii, evenimente, iar Soarele în Fecioară ne va îndrepta către productivitate, atât la serviciu, cât și acasă.

Tot luni, avem un trigon între Venus și Saturn, aspect foarte bun pentru a stabiliza relația pe care ai început-o recent sau pentru a mai aplana din conflicte. Cu alte cuvinte, ai mai multă răbdare în a accepta și viața celuilalt.

Pe 25 august vom avea opoziție strașnică între Mercur și Neptun. Ziua de miercuri va fi destul de confuză.

Vineri, 27 august, avem un trigon între Mercur și Pluto. Cine are nevoie de putere de concentrare, o va avea cu siguranță. De asemenea, puterea de convingere prin intermediul cuvintelor va fi uimitoare. Și pentru că aspectul se petrece în semne de pământ, totul se va petrece cu încetinitorul.” arată astrosens.ro

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel