Senatorul Mihai Răzvan Ungureanu a participat, marți, la prânzul oferit de Regele Mihai la Palatul Elisabeta cu ocazia zilei onomastice a Majestății Sale. Susținătorii monarhiei se întreabă, pe rețelele de socializare, în ce calitate a fost prezent fostul premier la prânzul regal.
[caption id="attachment_386103" align="alignleft" width="640"] Foto: Daniel Angelescu, Casa Regală a României[/caption]Ziaristul și fostul consilier Marius Ghilezan a remarcat prezența lui Mihai Răzvan Ungureanu la masa pregătită cu prilejul onomasticii Regelui Mihai. "Nu înțeleg prezența personajului din dreapta maestrului Dan Grigore…Ce serviciu l-a trimis sau ce serviciu prestează?", a scrie acesta pe Facebook.
Partidul lui Mihai Răzvan Ungureanu, Forța Civică, formează de câteva luni o alianță cu PNȚCD, un partid care susține că dorește revenirea la monarhie și cere un referendum în acest sens.
Pe 25 octombrie 2012, când MS Regele Mihai I împlinea 91 de ani, Ungureanu i-a trimis acestuia o scrisoare. "Astăzi, 25 octombrie 2012, când sărbătorim şi ziua Armatei Române, ne amintim de istoria noastră glorioasă şi de luptele pe care le-am dus pentru independenţa şi pentru libertăţile noastre de-a lungul vremurilor. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru. Majestate, sunteţi parte din trecutul, prezentul şi viitorul nostru. Întreaga viaţă a Majestăţii Voastre, aţi fost loial acestui popor, tratându-l cu respect, seriozitate şi modestie, dar mai ales oferindu-i speranţă şi dându-i curaj. Aţi fost simbol pentru națiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente. La cei 91 de ani pe care îi împliniţi astăzi, naţiunea noastră mai are încă nevoie să-i fiţi alături", scria fostul premier.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu