Moneda euro. Anunț de la Guvern

sedinta guvern
sedinta guvern

Prima şedinţă a Comisiei Naţionale pentru trecerea la moneda euro va avea loc pe 12 aprilie, iar ordinea de zi va avea ca subiect central de dezbatere diagnoza criteriilor de convergenţă pentru adoptarea monedei unice europene. 

Potrivit unui comunicat al Guvernului, miercuri a avut loc reuniunea conducerii Comisiei Naţionale pentru trecerea la moneda euro, la care au participat copreşedinţii şi vicepreşedinţii acesteia.

Executivul precizează că, pe 28 martie, a fost publicată în Monitorul Oficial OUG 24/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro.

'Având în vedere importanţa acestui obiectiv naţional, conducerea comisiei s-a reunit de urgenţă pentru a aproba Regulamentul de Organizare şi Funcţionare, precum şi ordinea de zi şi problematica ce urmează să fie discutată în prima şedinţă a Comisiei Naţionale', se spune în comunicat.

Ce a spus Dăncilă

În cadrul reuniunii, prim-ministrul Viorica Dăncilă a apreciat acordul şi angajarea Academiei Române şi BNR în dificila sarcină ca împreună cu Guvernul să asigure conducerea Comisiei Naţionale şi realizarea Planului Naţional de adoptare a monedei euro. De asemenea, prim-ministrul a subliniat că prin OUG 24/2018 s-a stabilit o periodicitate bilunară pentru lucrările Comisiei Naţionale şi, în acest sens, este necesar un efort conjugat al Guvernului, Academiei Române, BNR şi al Comisiei Naţionale de Prognoză, care asigură Secretariatul Comisiei Naţionale, pentru a avea dezbateri de substanţă şi eficienţă maximă.

'Prima şedinţă urmează să aibă loc pe data de 12 aprilie 2018. Ordinea de zi pentru prima şedinţă a Comisiei Naţionale aprobată de conducere va avea ca subiect central de dezbatere: diagnoza criteriilor de convergenţă pentru adoptarea monedei euro', se mai spune în comunicat.

[citeste si]

În cadrul reuniunii conducerii Comisiei Naţionale s-a aprobat şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare prin care se stabilesc atribuţiile grupurilor de lucru tematice şi documentele care trebuie să fie finalizate de Comisia Naţională: Declaraţia politică de asumare a Calendarului de intrare a României în Mecanismul unic de supraveghere şi de intrare în zona euro şi a Planului naţional de adoptare a monedei euro; Proiectul Planului naţional de adoptare a monedei euro; Raportul de prezentare a situaţiei actuale din punctul de vedere al criteriilor de convergenţă şi de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel