Monica Anghel, întâlnire cu Papa Francisc, la Vatican. "În momentul în care a intrat, s-a așternut o liniște..."

Monica Anghel, întâlnire cu Papa Francisc, la Vatican. "În momentul în care a intrat s-a așternut o liniște..." / Foto: Instagram Monica Anghel
Monica Anghel, întâlnire cu Papa Francisc, la Vatican. "În momentul în care a intrat s-a așternut o liniște..." / Foto: Instagram Monica Anghel

Artista Monica Anghel a povestit despre cum s-a întâlnit cu Papa Francisc la Vatican.

Monica Anghel a povestit despre cum s-a întâlnit cu Papa Francisc la Vatican, menționând că a impresionat-o mesajul transmis de suveranul pontif.

"Este o fotografie istorică, zic eu, și această întâlnire a avut loc datorită Preasfinției sale Virgil Bercea, părintele bisericii greco-catolice din Oradea. Este un om cu totul și cu totul special și ne-a invitat la acest congres de cultură și educație, care a avut loc la Vatican. Mi s-a părut extraordinar de impresionant și de profund mesajul pe care l-a transmis Papa Francisc. A spus că fiecare dintre noi trebuie să facă în așa fel încât să facem tot ceea ce ne stă în putință să ne păstrăm cultura și tradițiile. Pentru că doar așa ne vom putea păstra identitatea", a povestit Monica Anghel în cadrul emisiunii "La Măruță" de la Pro TV.

Monica Anghel: E imposibil să nu te miște și să nu schimbe ceva în tine

Artista își amintește în detaliu momentul în care a dat mâna cu Papa Francisc.

"Am fost într-o încăpere nu foarte mare pentru că nu erau mulți oameni la această întâlnire, eram în jur de vreo 35 de persoane. Evident că așteptam cu toții momentul, cu sufletul la gură, în care intră Papa și se așează și ne povestește diverse lucruri. Și în momentul în care a intrat s-a așternut o liniște...firească. Și în momentul în care am dat mâna cu domnia sa a fost foarte cald și foarte zâmbitor. Și foarte firesc, pentru că până la urmă despre asta este vorba, să fim noi, să nu credem că suntem mai presus decât alții pentru că nu suntem și să fim recunoscători pentru tot ceea ce suntem și pentru fiecare zi pe care o trăim", a mai spus Monica Anghel.

Monica Anghel a mai povestit că întâlnirea cu Papa Francisc i-a schimbat percepția asupra vieții.

"Realmente, să te întâlnești cu un asemenea om și să simți acea strângere de mână atât de profundă și atât de caldă...e imposibil să nu te miște și să nu schimbe ceva în tine, în percepția ta asupra lucrurilor", a spus artista.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel