Monica Gabor, despre dorința de a-și recupera fetița și relația cu milionarul chinez

Publicitate

Monica Gabor a vorbit într-o emisiune TV că nu este fericită în fiecare zi, dar și despre viaţa sa din America şi relaţia pe care o are cu fiica sa Irina. Despre o eventuală căsătorie cu milionarul chinez, aceasta a declarat că nu se pune  încă problema de a face acest pas.

Monica Gabor susţine că a trecut printr-o perioadă dificilă şi că a reuşit, cu ajutorul persoanelor din jurul său, să treacă cu bine peste această perioadă şi, cu toate că recunoaşte că nu este fericită în fiecare zi, încearcă să se bucure de fiecare zi.

 "Am trecut cu bine peste o perioadă grea. Am avut lângă mine suficiente persoane care să mă ajute să mă ridic. Acum sunt bine. Nu sunt fericită în fiecare zi, dar încerc să apreciez zi de zi ceea ce am", a declarat Monica Gabor pentru emisiunea "Draga mea prietenă" de la Kanal D.

 Ea a discutat şi despre gustul pentru lux, dobândit în urma căsătoriei cu Irinel Columbeanu.

 "Port în continuare haine de calitate, îmi plac. Dacă îţi cumperi un lucru bun poţi să îl păstrezi mult timp de acum înainte. Piese clasice care nu se demodează şi care sunt o investiţie bună", a explicat ea.

Monica Gabor nu vrea să plece în prezent din România. Ea spune că acum se concentrează pe procesul din 30 mai, în urma căruia speră să își primească fetița înapoi.

”Cred că am făcut și imposibilul să o obțin pe Irina și voi face în continuare tot ce îmi stă în putință pentru a o recupera. Sper ca pe 30 mai să fie dată o decizie în favoarea mea pentru că ar fi mult mai bine pentru toți, pentru mine, pentru Irina și pentru tatăl ei, dar în special pentru Irina pentru că toate deciziile pe care le luăm ar trebui să le luăm în beneficiul ei”, a declarat fosta doamnă Columbeanu, pentru B365.ro.

 Fosta doamnă Columbeanu spune că acum nu intenționează să se căsătorească cu actualul iubit, milionarul chinez cu care are o relație de aproape un an. ”Despre căsătorie nu pot vorbi deocamdată pentru că nu vrem asta. Suntem însă foarte apropiați, mă susține, înțelege faptul că Irina este pe primul loc și că trebuie să stau aici. Avem o relație la distanță, dar e bine pentru că și el e foarte ocupat și are timp astfel să se ocupe cum trebuie de afacerile lui. Însă, când suntem împreună el mi se dedică aproape în totalitate mie”, a mai spus Monica Gabor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel