Monica-Laura Ion a fost numită în funcţia de director de cabinet al prim-ministrului Sorin Grindeanu, printr-o decizie a premierului.
Conform deciziei lui Sorin Grindeanu, Monica-Laura Ion are rang de secretar de stat şi îşi va desfăşura activitatea în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului.
Totodată, Simona-Gabriela Baltag a fost numită în funcţia de consilier la cabinetul prim-ministrului.
Printr-o altă decizie a lui Sorin Grindeanu, Ionica Sfetcu a fost numită vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Totodată, premierul a decis eliberarea lui Mihai Ponea din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al ANSVSA.
Deciziile premierului Grindeanu au fost publicate miercuri în Monitorul Oficial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News