Fostul ministru al Justiției, europarlamentarul Monica Macovei, a susținut, miercuri, la România TV, că Adrian Năstase, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul Calităţii", mai dispune de câteva căi prin care ar putea evita executarea pedepsei.
"Adrian Năstase poate să ceară amânarea executării pedepsei sau întreruperea executării după ce se duce la închisoare, dacă e bolnav. Dar nu mi se pare. Decizia este, totuşi, definitivă şi timpul în care trebuie să se predea este destul de scurt", a declarat Monica Macovei.
Decizia magistraţilor de la ÎCCJ "este un semnal că politicienii nu sunt deasupra legii şi că trebuie să răspundă, şi răspund, la fel ca oamenii obişnuiţi pentru faptele lor", a mai precizat fostul ministru al Justiției, Monica Macovei.
"Prin această decizie, Înalta Curte a confirmat că «Trofeul Calităţii» este un dosar real, nu unul politic. Magistraţii au demonstrat că pot rezista presiunii, aroganţei şi intimidărilor venite de la politicieni. Aceasta este calea care trebuie urmată de toate instanţele pentru că dosarele cu politicieni şi înalţi demnitari sunt testul real al justiţiei", a adăugat Monica Macovei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu