Replici acide din partea europarlamentarului PDL Monica Macovei și a purtătorului de cuvânt al PSD, Căătălin Ivan, după scandalul în care este implicat fratele președintelui, Mircea Băsescu, dar și democrat-liberalul Marian Căpăţână, presupusul intermediar al banilor care ar fi fost plătiți de familia lui Sandu Anghel, zis și Bercea Mondial, pentru eliberarea acestuia din închisoare.
Consemnând lipsa de reacție imediată a fostului ministru al Justiției, Monica Macovei, după apariția înregistrărilor audio-video cu Mircea Băsescu și Florin Anghel, în care se vorbește despre mari sume de bani și eliberarea lui Bercea Mondial din închisoare, Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al PSD susține că europarlamentarul PDL l-a 'girat pe Marian Căpăţână, presupusul intermediar al banilor în acest caz, și, "implicit, întreg clanul Bercea".
"Legat de cazul în care sunt implicaţi Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, nu pot să nu mă întreb ce părere are doamna Macovei despre mizeria de la ea din partid. Căpăţână este un personaj care a candidat pe listele ARD în 2012, trecând de criteriile de integritate ale Monicăi Macovei. Cu alte cuvinte, Macovei l-a girat pe Căpăţână şi, implicit, întreg clanul Bercea. Asta, apropo despre cât de credibilă e doamna Macovei. Până acum, Macovei n-a spus nimic despre acest caz. Sunt curios dacă şi acum girează aceste nume şi continuă să spună că totul e curat şi în regulă la ei în curte', a declarat Cătălin Ivan, potrivit obiectiv.info.
În replică, Monica Macovei, în postarea pe blogul personal de astăzi atacă PSD și pe premierul Victor Ponta, recomandându-le să evite lecțiile moralitate, din moment ce luptă împotriva justiției independente, și transmite că responsabilitatea susținerii lui Căpățână la alegerile din 2012 nu-i aparține.
Iată ce a scris, vineri, europarlamentarul Monica Macovei pe blogul personal:
"Unde nu este lege, nu este libertate" (John Locke)
1. Justiția este independentă și procurorii și judecătorii își fac datoria, indiferent de persoana anchetată, așa cum au făcut mereu în ultimii 9 ani de când am înființat DNA.
2. Justiția este egală pentru toți. Nimeni nu este și nu trebuie să fie deasupra legii, nici politicienii, nici membrii familiilor lor. Și în cazul Mircea Băsescu justiția să-și urmeze cursul.
3. Ponta și mafia PSD să ne lase cu lecțiile de moralitate. Au furat și au luptat împotriva unei justiții independente, au făcut toate porcăriile posibile să îi scape pe infractori. Românii au azi încă o dovadă clară că procurorii anticorupție au fost întotdeauna independenți.
4. Partidele politice trebuie să învețe o dată pentru totdeauna că nu pot tolera membrii de partid cu probleme de integritate. Marian Căpățână a candidat din partea ARD, deși eu am votat împotriva acestuia în Comisia de etică a ARD. Votul a fost "3-2" în favoarea candidaturii. Cei 3 care au votat "pentru" să își asume responsabilitatea. Iar PSD să nu mai facă legi pentru infractori, să nu-i mai pună pe liste de candidați și să nu mai facă zid în Parlament ca să-i scape de justiție și închisoare.
Marian Căpăţână, cel care se presupune că ar fi intermediarul banilor în cazul Mircea Băsescu - Bercea, a fost reţinut, joi seara, de procurorii DNA pentru 24 de ore, fiind acuzat de complicitate la trafic de influenţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu