Europarlamentarul Monica Macovei apelează la procurorul general Tiberiu Nițu pentru a-l audia pe purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Șova.
"Îi solicit lui Dan Șova să își retragă afirmațiile că am anchetat oameni la Mineriada din 1990 și să facă publice numele procurorilor care au agresat oameni la Măgurele. De asemenea, îi solicit lui Tiberiu Nițu să-l cheme pe Dan Șova în calitate de martor în dosarul Mineriada", este mesajul transmis de Monica Macovei.
"Dacă Dan Șova era interesat de adevăr, ar fi găsit imediat, pe internet și în arhivele ziarelor din anii '90, documente și mărturii care dovedesc nu numai că în timpul Mineriadei din iunie 1990 nu i-am anchetat pe oamenii care au participat la demonstrația din Piața Universității, ci că, in calitate de procuror, i-am scos pe mulți de sub urmărire penală, iar pe alții, în calitate de avocat, i-am reprezentat în instanță să își apere drepturile după ce au fost reținuți sau arestați ilegal de alți procurori. Am cerut și anchetarea celor care, în opinia mea, au fost vinovați de lipsire ilegală de libertate prin reținerea și arestarea unor oameni nevinovați", spune europarlamentarul PDL.
Monica Macovei adaugă: "Îi aduc aminte domnului Dan Șova că nu este prima data când minte și mă calomniază, și că poate suferi consecințele legii".
"Pe data de 18 iunie 2014 i-am solicitat domnului Tiberiu Nitu, Procuror General al României, să redeschidă dosarului Mineriadei pentru ca cei responsabili de acele abuzuri și crime să fie deferiți justiției. Îi amintesc domnului Șova ca prin legea pe care am scris-o în 2010, intrată în vigoare pe 20 martie 2012, am eliminat prescripția pentru omor, așa că există baza legală pentru anchetarea sau redeschiderea anchetelor pentru cei care au comis crime direct sau prin instigare ori complicitate. Îi voi solicita domnului Tiberiu Nițu să-l audieze în calitate de martor pe Dan Șova care spune că știe ce s-a întâmplat la Măgurele. Sper ca Dan Șova să fie cât se poate de cooperant cu autoritățile și să ofere numele celor responsabili de abuzurile de la Măgurele. Are aceasta datorie morală față de acele victime nevinovate, agresate pentru ca au fost împotriva lui Ion Iliescu și comuniștilor, și față de poporul român care trebuie să afle vinovații pentru abuzurile și crimele de la Mineriada din 1990", a conchis Monica Macovei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu