Monica Macovei îl cheamă în instanţă pe procurorul care îi anchetează accidentul din Constanţa

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Monica Macovei l-a chemat în instanţă pe procurorul care anchetează accidentul produs de fostul ministru între 2 Mai şi Mangalia. 

Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit Replicaonline, obiectul dosarului îl constituie "asigurare dovezi". 

Concret, procedura de asigurare a dovezilor este o procedură specială, urgentă, cu un scop limitat, respectiv acela de conservare a unor dovezi necesare față de care există riscul ca acestea să dispară, să se modifice sau să fie greu de administrat în viitor. Magistrații au stabilit un prim termen pentru data de 24 noiembrie.

Filmul accidentului Monicăi Macovei. Probele găsite la fața locului o contrazic

Polițiștii rutieri au stabilit cum s-a produs accidentul rutier în care a fost implicată Monica Macovei și care s-a soldat cu rănirea gravă a unui motociclist. Accidentul s-a produs la începutul lunii octombrie pe drumul care leagă localitatea 2 Mai de municipiul Mangalia, fostul ministru a Justiției, care era la volan, anunțând, la scurt timp, că bărbatul ar fi intrat pe contrasens. Surse apropiate anchetei au declarat însă, pentru Gândul, că probele găsite la fața locului o contrazic.

Mai multe surse au declarat pentru Gândul, că anchetatorii veniți să facă cercetarea la fața locului ar fi ajuns la concluzia că, în curbă, mașina condusă de Monica Macovei ar fi depășit axul drumului și ar fi ajuns pe contrasens.

„Fie șoferița nu a fost atentă, fie a avut viteză prea mare, iar forța centrifugă i-a împins autoturismul pe celălalt sens de mers”, au afirmat sursele citate.

Ca dovadă, spun polițiștii, baia de ulei și radiatorul mașinii conduse de Monica Macovei s-au spart în momentul impactului, iar lichidul din interior s-a scurs pe asfalt. Or, atât petele de ulei, cât și urmele de apă din vasul de expansiune au fost găsite exclusiv pe sensul de mers al motociclistului, care venea dinspre Mangalia și se îndrepta către 2 Mai.

După petele de apă și ulei, pe carosabil s-au observat și „urmele de târâre” ale autoturismului, care, cu roata spartă, a lovit parapetul metalic – situat tot pe contrasens -, iar de acolo s-a oprit pe un spațiu verde.

Un expert autorizat a participat la cercetarea la fața locului

Sursele citate au precizat că polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au adus și un expert autorizat, care a participat la cercetarea la fața locului, pentru nu lăsa loc altor interpretări, mai ales că, spun polițiștii, în zona respectivă nu există camere de supraveghere.

Până acum, Monica Macovei nu a fost audiată. În schimb, a fost deschis un dosar penal in rem, în care se fac cercetări pentru fapta de vătămare corporală din culpă.

Anchetatorii susțin că fostul ministru al Justiției va fi chemat la audieri după ce motociclistul va fi supus unei expertize medico-legale. Deocamdată, însă, acesta se află internat în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Constanța, unde ar fi în stare gravă, dar stabilă. CITEŞTE MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel