Monica Niculescu e noul căpitan al echipei feminine de tenis a României

Tenis / Foto Pexels
Tenis / Foto Pexels

Federația Română de Tenis (FRT) a anunțat, joi, că locul de căpitan al echipei feminine de tenis a României, ocupat până acum de Florin Segărceanu, va fi preluat de Monica Niculescu.

Federația Română de Tenis a transmis mulțumiri publice lui Florin Segărceanu pentru totala lui implicare.

„Monica Niculescu este noul căpitan al echipei naționale de senioare a României, după ce antrenorul Florin Segărceanu a decis să renunțe la funcția de căpitan-nejucător, pe care a ocupat-o începând cu luna noiembrie 2017”, se precizează în comunicatul FRT.

Conducerea FRT și-a exprimat recunoștința față de activitatea depusă de antrenorul Florin Segărceanu alături de echipa de Fed Cup a României, pe care a dus-o spre cea mai bună performanță din istorie, semifinala Grupei Mondiale cu Franța din anul 2019, mulțumindu-i pentru pasiunea și implicarea de care a dat dovadă în cei peste trei ani în care s-a ocupat de destinele Naționalei de senioare a României.

De asemenea, FRT a anunțat că jucătoarea Monica Niculescu a acceptat propunerea de a fi noul căpitan al echipei naționale a României, prima întâlnire oficială la care va participa în această calitate fiind România - Italia, de la Cluj-Napoca, din 16-17 aprilie 2021, din play-off-ul grupei mondiale a "Billie Jean King Cup", noua denumire sub care se desfășoară Fed Cup.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel