Monica Niculescu, semifinalistă în proba de dublu la Hobart

Monica Niculescu s-a calificat în semifinale în proba de dublu la turneul de la Hobart.

Perechea alcătuită din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu şi chinezoaica Zhaoxuan Yang s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Hobart (Australia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după 6-1, 6-4 cu cuplul româno-kazah Raluca Olaru/Galina Voskoboeva.

Favoritele numărul trei s-au impus într-o oră şi 12 minute şi şi-au asigurat un cec de 1.718 dolari şi 110 puncte WTA la dublu. În penultimul act, Niculescu şi Yang vor înfrunta câştigătoarele din meciul Hao-Ching Chan/Latisha Chan (Taiwan/N.1) - Dalila Jakupovic (Slovenia)/Sabrina Santamaria (SUA).

Citește și: Irina Begu - Anna Blinkova, rezultat final, turneu Hobart, Australia

Tot miercuri, favoritele numărul doi, româncele Irina Begu/Mihaela Buzărnescu vor juca în sferturi contra perechii Anastasia Potapova (Rusia)/Daiana Iastremska (Ucraina). Niculescu a fost campioană la dublu la Hobart în 2012 şi 2014, Begu în 2014, iar Olaru în 2017.

Citește și: Halep, ironizată după înfrângerea de la Sydney

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel