Fiul lui Cristian Paţurcă, Vlad Paţurcă, şi preşedintele asociaţiei 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş, au dezvelit, vineri, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, în apropiere de Kilometrul 0, un monument dedicat fostului cantautor.
„Sunt trei luni de când Cristian Paţurcă a plecat la ai noştri din decembrie. Cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să punem aici în locul unde s-a murit pentru libertate arma noastră: chitara lui Cristi Paţurcă şi Vali Sterian“, a spus liderul Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş, transmite Agerpres.
El a afirmat că fostul cantautor Cristian Paţurcă a fost mereu primul şi cel care a deschis „scenariul şi a fost întotdeauna la înaintare".
La rândul său, secretarul de stat pentru problemele revoluţionarilor, George Costin, a spus că o democraţie nu se poate constitui decât pe adevăr, minciuna neavând nimic de a face în această construcţie. Secretarul general al Secretariatului pentru problemele revoluţionarilor, Adrian Nicolaescu, consideră că monumentul dezvelit vineri în Piaţa Universităţii este unul de reculegere care reprezintă foarte mult pentru toţi revoluţionarii din România. El a susţinut că se intenţionează, la nivelul Secretariatului de Stat pentru problemele revoluţionarilor, să se parcurgă un traseu prin toate oraşele martir ale ţării, în care memoria lui Cristian Paţurcă să fie recunoscută şi aplaudată.
Membri ai Asociaţiei 21 Decembrie şi simpatizanţi ai cantautorului au aprins zeci de lumânări la monumentul dedicat acestuia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu