Morgă nouă, la Galaţi. Investiţie de 11 milioane de lei

Morga Spitalului Clinic de Urgență Sf.Apostol Andrei din Galați va fi modernizată complet. Consiliul Judeţean Galaţi a alocat, din bugetul propriu, aproape 11 milioane de lei pentru această investiție, informează presa locală. 

 

„Am alocat din bugetul propriu aproape 11 milioane de lei pentru construirea unei Prosecturi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Astfel, vom muta morga într-o clădire nouă, care va fi construită de la zero în curtea unităţii medicale. Clădirea va avea trei etaje şi va dispune de laborator de anatomie patologică, camera rece, săli de necropsie, laborator pentru analize toxicologice, spaţii pentru depozitarea reactivilor medicali şi amfiteatru pentru studenţii de la Facultatea de Medicină”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Cel mai mare spital din județul Galați trece prin transformări majore. Clădirea spitalului, ambulatoriul și Unitatea de Primiri Urgențe sunt modernizate, extinse, consolidate și dotate cu aparatură medicală nouă. De asemenea, în curte se construiesc o parcare supraetajată și un bloc de locuințe pentru angajați. Totodată a fost amenajat un buncăr pentru acceleratorul liniar de particule, destinat tratamentului bolnavilor de cancer.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel