Mort pentru o viață mai rea, la Pungești
În comunism, rușii ne-au învățat că trebuie să murim pentru o viață mai bună. Evident, din promisiune s-a respectat numai prima parte, viața bună rămânând pentru altă dată. Totuși, era un demers logic: să lupți până la moarte pentru o viață mai bună.
În zilele noastre, campania anti-gaze de șist, declanșată tot din Rusia, era cât pe ce să producă un deces. De această dată, omul murea pentru o viață mai rea. Județul Vaslui, plus minus Pungești, e în topul sărăciei, al bețiilor crunte și repetate, al incesturilor, al capetelor sparte cu toporul, la birt. Nu este vina oamenilor de acolo, care nu sunt nici mai buni, nici mai răi decât alții.
Puținele investiții, făcute înainte de 1989, au procopsit județul cu industrii neviabile, care s-au stins rând pe rând, în vreme ce agricultura merge prost, abia asigurând subzistența. Familiile cu zece copii trăiesc din alocație și atât, nu au bani pentru școală, ca să evadeze din sărăcie, nu au altă alinare decât alcoolul, nu au nicio slujbă, în afară de prostituție.
Bune-rele, sondele americane puteau scoate oamenii din foame, așa cum au făcut-o în Prahova, cel mai bogat județ al țării. Câțiva agenți de influență ai concurenței de la Est, doi-trei feudali îmbrăcați în sutane, hipsterii locali și multă, multă spaimă, au scos oamenii în stradă, pentru a bloca investiția americanilor.
Incidentul pune în discuție două teme importante. În primul rând, ce ne dorim cu România, în viitor? Vrem o țară ca afară, dar fără industrie, fără poluare, cu mușețel în locul minelor și cu porumb de subzistență în loc de fabrici? Așteptăm un Silicon Valley, între Pungești și Găgești? Poate dacă se mută dna Slav, la fermă.
În fond, asta este democrația, dacă majoritatea decide că se poate trăi din fructe de pădure, facem experimentul noului falanster al hipsterilor de la Hipscăieni.
Dacă ne dorim o dezvoltare industrială, cu infrastructură occidentală și relații economice capitaliste, atunci să acceptăm că deciziile le iau economiștii și inginerii, experții, mai precis, nu persoanele sensibile care știu să țipe emoțional, dar nu pot să înțeleagă diferența dintre pânza freatică și adâncimea de 2000 de metri, la care se forează după gaze de șist.
A doua problemă privește solidaritatea națională. ”Să plece de pe pământul nostru”, urlau protestatarii ( blocând accesul unei companii pe un teren pe care l-a concesionat).
Înțeleg că resursele naturale sunt ale națiunii, ca în Norvegia, dar proprietarul pământului (repet, nu e cazul, la Pungești, dar să o lăsăm așa cum a căzut), proprietarul terenului, spuneam, poate refuza exploatarea resurselor, dacă așa dorește.
Ok, dar cei care nu mai au acces la resursele pe care le dețin, în cotă parte, pot refuza, de pildă, să mai plătească impozit, pentru țăranii din Pungești?
Cred că bucureștenii, care produc un PIB similar Europei occidentale, ar putea adopta modelul pungeștean. Mâncarea, oricum, se importă, nu au nevoie de Pungești, de ce să le plătească pungeștenilor serviciile publice, Poliția, serviciile medicale? Pungeștiul rămâne cu aerul curat, în care nu se simte decât mirosul de alcool și tutun, iar noi rămânem cu taxele în buzunar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
