Amin Zahra, medic ATI la Spitalul din Ploiești, a confirmat faptul că TIR-ul de Terapie Intensivă, adus la Spitalul ”Victor Babeș”, a avut probleme și anul trecut, când a fost la unitatea medicală unde lucrează.
”Am fost primul care a deschis TIR-ul. A avut o problemă în august cu climatizarea, care nu mai funcționa, erau 40 de grade. În acea perioadă aveam câteva locuri libere și pacienții au fost transferați în mai multe spitale. Am făcut cereri că nu putem lucra în acel TIR.
A mai fost pus în funcțiune în octombrie, au mai fost probleme cu oxigenarea. Am fost norocoși și pacienții au fost și atunci mutați. Am cerut să fie autorizat”, a povestit medicul Amin Zahra la RealitateaPlus.
Dr. Amin Zahra susține că astfel de TIR-uri nu pot fi folosite decât cel mult două zile pentru tratarea pacienților Covid-19 cu forme severe.
”Din punctul meu de vedere, este o Terapie Intensivă intermediară. Nu putem ține pacienții mai mult de 48 de ore. În TIR se află niște ventilatoare care sunt de tip transport. Un pacient critic nu se poate ventila cu acest ventilator, nu poți atinge o saturație bună cu acest ventilator. În acest TIR ar putea sta mai mult timp pacienți cu forme ușoare. Un pacient intubat, dacă rămâne fără oxigen câteva minute este foarte mult, iar timpul de acțiune este foarte scurt.”, a explicat medicul.
Reamintim că luni,12 aprilie, trei pacienţi cu COVID-19 au murit la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul "Victor Babeş", în urma unei defecţiuni la instalaţia de oxigen. Alți 5 pacienți au fost transferați la alte spitale. Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele și condițiile în care s-a produs tragedia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu