Acţiune de urgenţă pentru salvarea pasagerilor unei bărci care a început să se scufunde în largul coastelor Libiei.
Clipe dramatice în largul coastelor Libiei, unde o ambarcaţiune a început să se scufunde. O navă a Marinei SUA a venit în ajutorul unei bărci gonflabile care se scufunda în largul coastelor Libiei, salvând 41 de persoane şi recuperând 12 cadavre, a anunţat marţi o organizaţie umanitară după ce nava sa a fost contactată prin radio pentru ajutor, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Nava americană Trenton a apelat organizaţia umanitară germană Sea Watch, care operează singura navă de salvare ce patrulează în prezent în largul coastei Libiei - Sea Watch 3, pentru a o alerta în legătură cu ambarcaţiunea care se scufunda şi pentru a cere ajutor, a spus un purtător de cuvânt al Sea Watch.
Pentru moment, nu se ştie câte persoane se aflau pe barcă înainte să înceapă să se scufunde.
'Asta arată ce se întâmplă atunci când nu există suficiente nave de salvare active pe mare', a declarat purtătorul de cuvânt al Sea Watch, Ruben Neugebauer.
Nava de salvare Aquarius va fi plecată timp de circa 10 zile pentru a-i transporta pe cei peste 600 de migranţi de la bordul său până la Valencia, în Spania, după ce nu a putut să ancoreze într-un port din Italia sau Malta din cauza refuzului autorităţilor celor două ţări.
'Acest naufragiu arată că este nevoie de noi', a adăugat Neugebauer, spunând că nava SUA a apelat probabil Sea Watch deoarece "nu mai există nimeni altcineva aici". "Momentan suntem singura organizaţie de salvare în zonă', a mai spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News