Moscova a anunțat că a finalizat mobilizarea militară ordonată de Vladimir Putin.
Mobilizarea parțială este finalizată la Moscova, a declarat primarul capitalei Rusiei, Serghei Sobianin, scrie Interfax.
"Conform informațiilor comisarului militar al Moscovei, sarcinile de mobilizare parțială, stabilite în baza unui decret prezidențial și a instrucțiunilor Ministerului Apărării, au fost finalizate în totalitate", a scris Sobyanin, luni, pe blogul său.
Primarul a adăugat că punctele de înrolare a mobilizaților au fost închise astăzi la ora 14:00.
"Somațiile nu vor mai fi trimise în procesul de mobilizare la locul de reședință și la întreprinderi", a spus Sobyanin.
Sobyanin a adăugat că "mobilizarea a devenit un test uriaș pentru mii de familii din Moscova" și și-a exprimat recunoștința față de locuitorii mobilizați ai orașului.
De asemenea, primarul Moscovei a spus că orașul va avea grijă de familiile mobilizaților, va asista Ministerul Apărării în logistica acestor ajutoare și va ajuta la îmbunătățirea vieții în unitățile militare în care deservesc locuitorii capitalei. Președintele rus Vladimir Putin a semnat anterior un decret privind mobilizarea parțială în Federația Rusă. Activitățile de mobilizare au început pe 21 septembrie. Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a raportat că 300.000 de rezerviști vor fi chemați ca parte a mobilizării parțiale.
Președintele rus Vladimir Putin a spus „Nu” atunci când a fost întrebat dacă regretă conflictul din Ucraina. La o conferință de presă în Astana (Nursultan), capitala Kazahstanului, Putin a spus că obiectivul Rusiei nu este să distrugă Ucraina.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că nu există planuri de o altă mobilizare militară în Rusia.
Acesta a spus că „mobilizarea parțială” pe care a anunțat-o luna trecută, despre care ministrul apărării a spus că vizează recrutarea a 300.000 de soldați, se încheie și se va termina în două săptămâni.
Până acum, 222.000 din cei 300.000 de rezerviști despre care Ministerul rus al Apărării a spus că vor fi chemați au fost mobilizați. Un total de 33.000 sunt deja în unități militare, iar 16.000 sunt implicați în operațiunea militară din Ucraina, conform Al Jazeera. Vezi mai mult AICI.
A fost întocmit un proiect de lege care prevede posibilitatea scutirii de pedeapsă a anumitor categorii de condamnaţi, pentru cei care dau dovadă de curaj şi de eroism în timpul ostilităţilor, a declarat senatorul rus Olga Kovitidi.
"Împreună cu colegul meu Andrei Klişas, am elaborat un proiect de lege privind participarea personalului militar condamnat şi a civililor care au comis o infracţiune de gravitate mică şi medie, la ostilităţi, cu perspectiva de a fi absolviţi de pedeapsă", a scris Kovitidi pe Telegram.
Potrivit acesteia, documentul presupune că, dacă condamnatul dă dovadă de curaj şi de eroism în îndeplinirea îndatoririi militare, de o atitudine conştiincioasă faţă de îndeplinirea atribuţiilor militare şi demonstrează că este dispus să-şi corecteze faptele sale, atunci, la propunerea comandamentului, instanţa de judecată îl poate scuti de executarea pedepsei sau de restul pedepsei, anulând condamnarea sau înlocuind restul pedepsei cu o formă mai blândă de pedeapsă. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu