Moscova consideră că dacă Kievul respinge negocierile conflictul din Ucraina nu se va termina.
Kremlinul a transmis marţi că operaţiunea militară specială a armatei ruse în Ucraina nu se va termina dacă Kievul respinge în continuare negocierile, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat un decret ce declară imposibile negocierile cu preşedintele rus Vladimir Putin şi se declară dispus la un dialog cu Rusia, dar cu un alt preşedinte al Rusiei, relatează Reuters.
Vom aştepta fie ca actualul preşedinte (Zelenski) să-şi schimbe poziţia, fie ca viitorul preşedinte (ucrainean) să-şi schimbe poziţia în interesul poporului ucrainean, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin, Dmitri Peskov.
Întrebat despre relatările din presă conform cărora Rusia s-ar pregăti să demonstreze că este pregătită să folosească arme nucleare în conflictul său cu Ucraina, Peskov a răspuns că preşedinţia rusă nu doreşte să ia parte la retorica nucleară răspândită de puterile occidentale şi de organizaţiile mass-media.
Publicaţia The Times a susţinut luni că NATO a avertizat statele sale membre că Putin vrea să desfăşoare un test nuclear la graniţa Ucrainei. Întrebat şi despre această relatare, Peskov a răspuns din nou că Rusia nu doreşte să ia parte la exerciţii occidentale de retorică nucleară. Pe de altă parte, el a calificat drept un pas pozitiv faptul că fondatorul Tesla, Elon Musk, a lansat un apel la negocieri de pace între Rusia şi Ucraina şi a schiţat un posibil acord de pace, iniţiativă criticată virulent de Kiev. Dmitri Peskov a subliniat în acest context că Moscova a fost mereu deschisă negocierilor cu Kievul. Ultimele negocieri faţă în faţă ruso-ucrainene au avut loc la Istanbul la sfârşitul lunii martie şi au adus atunci unele speranţe că s-ar putea conveni o soluţie care să pună capăt conflictului armat declanşat de invazia lansată de Rusia în luna precedentă. Ulterior însă, discuţiile între cele două părţi au fost sistate.
În timp ce Kievul şi-a motivat refuzul de a negocia prin crimele comise de trupele ruse, Moscova consideră că ţările occidentale, în special SUA, au impus Ucrainei să nu mai negocieze cu Rusia sperând că prin susţinerea cu arme şi muniţii a armatei ucrainene aceasta ar putea obţine în final o victorie militară împotriva Rusiei. Această aşteptare a dat unele rezultate în ultimele săptămâni, o contraofensivă a armatei ucrainene conducând la eliberarea a mii de kilometri pătraţi din teritoriile ocupate de Rusia. Aceasta din urmă a răspuns însă prin referendumuri de anexare a provinciilor ucrainene ocupate parţial şi prin decretarea de către preşedintele Vladimir Putin a mobilizării a 300 de mii de rezervişti. Dmitri Peskov a mai declarat marţi că Putin ar putea promulga în cursul zilei legile de anexare a celor patru provincii ucrainene, Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News