Moscova-Crimeea, linia feroviară care ocolește teritoriul Ucrainei, a fost inaugurată

Gara din Simferopol
Gara din Simferopol

Crimeea a inaugurat, vineri, o nouă linie feroviară cu destinația Moscova care ocolește teritoriul Ucrainei unde se desfășoară lupte între armata ucraineană și separatiștii proruși, informează AFP.

"Principalul avantaj al acestui tren este că va ocoli teritoriul ucrainean periculos unde au loc operațiuni militare", a declarat pentru presă ministrul politicilor interne, informațiilor și comunicațiilor din Crimeea, Dmitri Polonski, în momentul plecării trenului.

"De acum, noi putem garanta securitatea absolută a călătorilor noștri" a afirmat el.

Trenul, care va avea nouă vagoane, va circula zilnic între Simferopol (Crimeea) și Moscova, potrivit autorităților locale.

Citește și: The Independent: Merkel și Putin, plan secret privind Ucraina

Călătoria va dura între 44 și 46 de ore, aproape dublu față de fostul traseu care trecea pe teritoriul Ucrainei. Călătorii vor trebui să coboare din tren și să traverseze strâmtoarea Kerci, care leagă Marea Neagră de Marea Azov, la bordul unei ambarcațiuni. Trenul va fi transportat pe un feribot și își va continua apoi drumul pe teritoriul rus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel