Moșii de toamnă, 31 octombrie 2020. Ce este INTERZIS să faci ASTĂZI, pentru a te feri de ghinion

Moșii de toamnă, 31 octombrie 2020. Astăzi, se face pomenirea morților. Ce este INTERZIS să faci.

Moșii de toamnă, 31 octombrie 2020. În bisericile ortodoxe se fac slujbe pentru pomenirea morților, se împart pachețele cu mâncare celor săraci și se aprind lumânări. Tradiția spune că, înainte de a oferi de pomană, trebuie să fim împăcați cu toată lumea, să nu invidiem pe nimeni și să fim evlavioși.

Ce trebuie să faci de Moșii de toamnă

Moșii de toamnă, 31 octombrie 2020. Ne rugăm pentru cei morţi pentru că sufletul lor să ajungă la Judecată universală, într-o stare mai bună decât aceea cu care s-a despărţit de trup. În ziua de Moşi se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Preotul scoate din prescura miridele pentru morţi şi le aşază sub Sfântul Agneţ, rostind numele morţilor de pe pomelnicele ce i-au fost aduse. În cadrul Sfintei Liturghii, Agneţul se preface în Trupul şi Sângele Domnului.

Moșii de toamnă, 31 octombrie 2020. Totodată, creştinii aduc spre slujire şi daruri de mâncare, băutură şi chiar haine sau obiecte preferate de cei adormiţi, iar aceste jertfe aduse pentru a fi sfințite însoțesc rugăciunea rostită de preoții slujitori.

Ce este interzis

Moșii de toamnă, 31 octombrie 2020. În această zi de pomenire a morților, este interzis să speli rufe, să te cerți, să coși sau să înjuri. Este mare păcat! Se pot da de pomană diverse alimente și orice fel de mâncare gătită acasă, dar trebuie evitate țigările și alcoolul, fiind considerate vicii, în orânduirea creștină.











Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel