Moșteanu, apel către premierul Cîțu: Trebuie să facă un pas în spate. Este inadmisibil

Ionuț Moșteanu l-a criticat din nou pe Florin Cîțu și i-a solicitat ”să facă un pas în spate”. 

Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR PLUS, a făcut noi declarații cu privire la tensiunile din coaliția de guvernare. Deputatul a menționat faptul că premierul Florin Cîțu ”trebuie să facă un pas în spate” și a criticat modul în care se dorește avizarea programului Anghel Saligny.

”Fac un apel la premierul Cîțu și la ministrul interimar Lucian Bode să renunțe la practicile ”pesediste” pe care le vedem zilele acestea la Ministerul Justiției. A fost schimbat directorul departamentului de avizare, astăzi, pentru că nu aviza acel program Anghel Saligny. Asta este inacceptabil. Vor să împingă cu orice preț acest program neconstituțional și în bună măsură uitându-ne la parcursul de până acum, ilegal. Singura grabă pentru acest lucru este campania internă din PNL. Florin Cîțu folosește în momentul acesta fotoliul primului ministru de la Palatul Victoria pentru a-și face avantaje în lupta internă. Acest lucru, din punctul nostru de vedere este inadmisibil, așa cum inadmisibil a încălcat protocolul de coaliție. Vrem să vedem dacă există înțelepciune, dacă dânsul este un om de stat și înțelege că trebuie să facă un pas în spate. Miniștrii USR-PLUS nu vor participa astăzi la ședința de Guvern”, a declarat Ionuț Moșteanu într-o conferință de presă. 

CITEȘTE ȘI: Barna şi Ghinea, făcuţi praf în moţiunea AUR, pe care USR-PLUS vrea să o semneze

USR-PLUS nu participă la şedinţa de Guvern

USR-PLUS a decis să nu participe de la ora 16:00 la şedinţa de Guvern. 

„Florin Cîțu nu mai are legitimitatea de a ocupa funcția de prim-ministru, nici de a conduce ședințele de guvern. În forma actuală, PNDL 3 nu este cu nimic diferit de programul de îmbogățit baronii creat de Liviu Dragnea. PNDL 3 înseamnă sărăcie pentru comunități și hoție. Înseamnă achiziții la prețuri supraevaluate, înseamnă becuri de 2.000 de euro în cătune și toalete pentru școli de 80.000 de euro în Teleorman. Înseamnă 50 miliarde de lei pentru a umple conturile baronilor. Nu pentru a primit votul PNL în decembrie. Nu adoptați marele jaf național”, spun cei de la USR PLUS.

În acest context, Iulian Bulai, deputat USR PLUS, scrie, pe Facebook, că acestea sunt „ultimele ore ale premierului Cîțu” și că jumătate din liberali vor vota moțiunea.

„Va pleca oricum - fie retras de PNL în curând, fie prin moțiune de cenzură. USRPLUS nu îl mai poate accepta prim ministru. Nu este parolist, minte și se comportă haotic. AUR și PSD ar vota acum moțiune de cenzură împotriva lui. Jumătate din PNL va vota moțiunea de cenzură împotriva lui. În decembrie credeam că e om de stat. Am greșit. Nu a fost omul reformelor și al modernizării României. A fost omul baronilor galbeni, al mizelor mici, al șpăgilor PNDL. Un hipster cu păr lung, dar lipsit de viziune și patos reformator, slab din punct de vedere politic, un politician care nu-și aparține și care a ratat șansa de a reforma și România și PNL. Florin Cîțu este acum mort din punct de vedere politic. Florine, ne ierți că am crezut în tine”, spune Iulian Bulai, citat de Mediafax.

Acesta adaugă că speră ca Florin Cîțu să aibă timp să ajungă în Vama Veche, așa cum a promis: „Vremea e încă bună de plajă”, spune el.

CITEȘTE MAI MULTE AICI: Doi parlamentari USR ar refuza să semneze moţiunea de cenzură inițiată de USR PLUS - surse

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel