Ionuț Moșteanu (USR-PLUS) a declarat că parlamentari care au semnat moţiunea de cenzură sunt sunaţi de oameni din echipa lui Florin Cîţu.
"Se mai întâmplă ceva zilele astea şi acum, în timp ce vorbim: parlamentarii sunt sunaţi să-şi retragă semnăturile. Sunt sunaţi de membri ai echipei lui Florin Cîţu să-şi retragă semnăturile, fiindu-le promise lucruri. O să aflaţi mai multe şi detalii, chiar de către cei sunaţi, în orele următoare. Este inadmisibil, din punctul meu de vedere, să faci acest lucru", a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, Ionuţ Moşteanu.
Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost convocate din nou pentru luni, de la ora 12,00, pentru a stabili calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură depuse vineri noaptea de parlamentarii USR PLUS şi AUR.
Iniţial, Birourile permanente reunite ale celor două Camere fuseseră convocate vineri, la ora 23,00, dar şedinţa nu a putut avea loc din lipsă de cvorum, fiind amânată pentru sâmbătă. Nici sâmbătă nu a fost întrunit cvorumul necesar, şedinţa fiind programată pentru luni.
"Nu a existat cvorum din nou. Au fost prezenţi 6 membri ai Biroului permanent de la Senat şi 6 membri de la Camera Deputaţilor. Deci - 12. Cvorumul necesar pentru şedinţă este de 14 membri. Am convocat o nouă reuniune a Birourilor permanente reunite pentru ziua de luni, la ora 12,00", a declarat, sâmbătă, la Blaj, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.
Moţiunea de cenzură "Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!", semnată de 122 de parlamentari, a fost depusă vineri la Senat şi Camera Deputaţilor.
Potrivit Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură, care poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, se prezintă Birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor în ziua în care aceasta a fost depusă.
Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult cinci zile de la data depunerii.
Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.
Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc, transmite Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News