Un motan din Marea Britanie a furat peste 100 de articole de îmbrăcăminte din casele şi grădinile vecinilor. Motanul Denis s-a dovedit a fi un adevărat infractor, furând diverse obiecte din locuinţele din apropiere, pe care i le aducea apoi stăpânei sale.
Poreclit “Denis, pericol public”, animalul aducea în casa stăpânei tricouri, pantofi, şosete, papuci, o curea, pantaloni scurţi. Deşi cele mai multe obiecte furate erau de îmbrăcăminte, acesta nu s-a oprit aici. Printre diversele lucruri de care micuţul infractor a fost atras menţionăm: o păpuşă, o minge de fotbal, o jucărie, periuţe de dinţi, mănuşi de box, scrie The Sun.
Când avea 6 luni, motanului i s-a permis pentru prima dată să părăsească locuinţa în care trăia. În aceeaşi zi, a furat o şoseată de la prima lui victimă. De la şosete a trecut la obiecte mai mari, cărându-le în guriţa lui din casele oamenilor ce locuiau în apropiere. Când observau că unele lucruri lipsesc, păgubiţii ştiau unde să le caute, întorcându-se de nenumărate ori în locuinţa micuţului “pericol public”.
Stăpâna animalului a declarat că l-a adoptat pe Denis pe când acesta avea doar 6 săptămâni şi, conştientă de obiceiul ciudat al motanului, nu a încercat niciodată să-i schimbe comportamentul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu