Moțiunea de cenzură inițiată de PNL și semnată de mai mult de 237 de parlamentari va fi depusă astăzi, ”cel mai probabil”, după cum a spus liderul partidului, Ludovic Orban. Analistul politic Bogdan Chirieac consideră că nu acesta este momentul în care PNL trebuia să depună moțiunea de cenzură, pentru că este prea devreme și, în plus, va arunca România în haos.
”Până-n momentul în care se vor introduce bilele în urne, nu vom ști rezultatul acestei moțiuni, fiindcă este foarte strânsă. Mulți dintre parlamentarii care au semnat se pot răzgândi. Unii o pot face cu cinci minute înainte. Un singur lucru am putea ști cu siguranță: dacă PNL ia decizia să nu treacă moțiunea, atunci poate da dispoziție, prin câțiva parlamentar, să lipsească, să se îmbolnăvească, să voteze invers și, în felul acesta, Guvernul Dăncilă să reziste. Dar de ce ar face lucrul acesta? Oricum moțiunea este prematură, din punct de vedere politic. Eventual, ea trebuia introdusă după alegerile prezidențiale, pentru că în toată luna decembrie era suficient timp. Se grăbesc liberalii, în acest moment, cu moțiunea de cenzură și România va fi aruncată într-un haos complet, nu fiindcă ar pica Guvernul în urma unei moțiuni de cenzură, lucru care este perfect democratic, ci pentru că s-ar întâmpla în preajma alegerilor prezidențiale, cele mai importante alegeri din România, asta în condiția în care, după cum știți foarte bine, de o lună și ceva Guvernul nu are miniștri, pentru că președintele nu i-a numit” a comentat analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News