Curtea Constituţională spaniolă a anunţat marţi că a blocat o moţiune aprobată de parlamentul Cataloniei pentru reluarea etapelor în vederea declarării independenţei regiunii din nord-estul Spaniei.
Moţiunea secesionistă aprobată la 5 iulie de forul legislativ catalan și suspendată oficială, de către Curtea Constituţională, a urmat unui apel prezentat de guvernul central de la Madrid contra acestui demers. Parlamentul regional catalan poate contesta decizia Curţii Constituţionale în următoarele 20 de zile, transmite Reuters.
Atât instanţa supremă, cât şi guvernul spaniol au declarat că, în conformitate cu constituţia spaniolă, regiunea Catalonia nu poate organiza un referendum privind independenţa sa. Săptămâna trecută, premierul spaniol Pedro Sanchez a respins orice măsuri orientate spre independenţa Cataloniei.
Independenţa, proclamată în octombrie anul trecut
Catalonia şi-a declarat unilateral independenţa în octombrie anul trecut, în urma unui referendum, ceea ce l-a determinat pe premierul spaniol de la acea vreme, Mariano Rajoy, să impună controlul direct al Madridului şi să convoace alegeri regionale.
Scrutinul a avut loc în decembrie şi în urma sa partidele pro-independenţă catalane deţin o majoritate în parlamentul de la Barcelona. Justiţia germană a autorizat joi extrădarea fostului lider catalan Carles Puigdemont pentru deturnare de fonduri publice, dar a respins motivul mai grav, rebeliunea, pentru care acesta este inculpat în Spania.
Separatişti catalani, în închisori
Puigdemont a primit permisiunea de a se instala la Berlin pentru perioada examinării cererii de extrădare formulate de Spania. El s-a autoexilat în Belgia în luna noiembrie, evitând să compară în faţa unui tribunal spaniol pentru a răspunde la acuzaţia de 'rebeliune'. Alţi câţiva politicieni separatişti catalani se află în închisori din Spania pentru rolul jucat în organizarea referendumului de la 1 octombrie 2017.
În pofida acestui lucru, separatiştii şi-au păstrat majoritatea în parlamentul de la Barcelona după alegerile organizate în decembrie anul trecut în regiunea din nord-estul Spaniei.
Vezi și: Catalonia. Puigdemont lansează o nouă mișcare separatistă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News