Motivarea CCR, publicată. Revocare Kovesi: Conflictul Iohannis-Toader, tranșat
Motivarea CCR a fost publicată.
Motivarea CCR are 133 de pagini, în care tranșează conflictul constituțional dintre președintele Klaus Iohannis și ministrul Justiției, Tudorel Toader, generat de refuzul președintelui de a semna decretul de revocare al Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror-șef al DNA.
Iată părți din motivare:
Curtea constată că ministrul justiţiei poate fi parte într-un conflict juridic de natură constituţională atât ca reprezentant al ministerului pe care îl conduce pentru aspecte ce vizează competenţa generală a Guvernului, cât şi distinct, în măsura în care există reglementată în sarcina sa o atribuţie/ competenţă constituţională specială şi expresă, care nu are legătură cu competenţa generală a Guvernului, precum în cazul de faţă. Aşadar, autoritatea ministrului justiţiei asupra activităţii desfăşurate de către procurori este o atribuţie/ competenţă proprie acestuia, şi nu o atribuţie/ competenţă constituţională proprie a Guvernului. Faptul că, pentru actele ministrului justiţiei, Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului [a se vedea mutatis mutandis situaţia contrasemnării decretelor preşedintelui României de către prim-ministru în privinţa conferirii unor decoraţii – Decizia nr.285 din 21 mai 2014] nu înseamnă că ministrul justiţiei exercită o competenţă specifică Guvernului, ci reprezintă un aspect al controlului parlamentar asupra Guvernului. Prin urmare, ministrul justiţiei, în temeiul art.132 alin.(1) din Constituţie, îşi exercită o atribuţie proprie în procesul de revocare a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ceea ce duce la concluzia irefragabilă că ministrul justiţiei este parte în acest conflict, şi nu Guvernul sau Ministerul Justiţiei, drept pentru care Curtea urmează a reţine spre analiză cererea principală, cea subsidiară rămânând fără obiect.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, conflictul juridic de natură constituţională presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate ori mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei ori în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor.
Toate aceste aspecte, de ordin legal, nu pot denatura autoritatea constituţională a ministrului justiţiei. Rezultă că Preşedintele României nu îşi poate exercita competenţele legale într-un sens care să afecteze textul constituţional. De aceea, competenţa sa este de control al legalităţii măsurii, şi anume a propunerii de revocare, neputând invoca aspecte de oportunitate sau să realizeze el însuşi o evaluare a activităţii procurorului-şef/ general, astfel cum s-a întâmplat în cazul de speţă. Prin urmare, competenţa decizională a Preşedintelui României se limitează la condiţiile de legalitate a propunerii de revocare înaintate.
Nu se poate aplica teza din art.77 din Constituţie în sensul că Preşedintele ar putea refuza o singură dată propunerea de revocare, acest principiu general recunoscut şi aplicat extensiv de Curtea Constituţională prin Decizia nr.98 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.140 din 22 februarie 2008, putând viza numai situaţia numirilor în funcţie.
Președintele a greșit analizând argumentele de revocare ale ministrului Justiției
Raportat la cauza de faţă, Curtea observă că, în răspunsul său, Preşedintele a considerat că argumentele ministrului justiţiei „nu sunt de natură să creeze convingerea cu privire la oportunitatea măsurii propuse", ceea ce înseamnă că acesta a realizat o analiză a argumentelor ministrului justiţiei şi, printr-un act decizional propriu, a determinat soluţia pe care a considerat-o mai adecvată. Or, o competenţă de verificare a legalităţii propunerii de revocare nu echivalează cu şi nu are drept scop analizarea evaluării realizate de ministrul 64 justiţiei în considerarea art.51 alin.(2) lit.b) din Legea nr.303/2004, astfel cum a procedat Preşedintele României.
Nu este nici rolul Preşedintelui României şi nici cel al Curţii Constituţionale de a efectua un control al acestei evaluări pentru că, într-un atare caz, ar denatura rolul ministrului justiţiei şi s-ar transforma în autorităţi de control al modului în care ministrul justiţiei înţelege să îşi exercite competenţa constituţională discreţionară minimală ce se reflectă în evaluarea realizată. Or, Curtea constată că Preşedintele României a realizat în cazul dat o „evaluare a evaluării" ministrului justiţiei, cu alte cuvinte a temeiniciei motivelor cuprinse în propunerea de revocare, plasându-se deasupra autorităţii ministrului justiţiei, ceea ce încalcă art.132 alin.(2) din Constituţie.
Prin urmare, argumentele cuprinse în propunerea de revocare a procurorului din funcţia de conducere, prevăzută de art.54 alin.(1) din Legea nr.303/2004, precum şi temeinicia acestora se subsumează competenţei discreţionare a ministrului justiţiei, şi nu a Preşedintelui României.
Preşedintele României a constatat regularitatea şi legalitatea procedurii de revocare, singurele obiecţii ale acestuia vizând oportunitatea măsurii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
