Ana Maria Pătru, fosta șefă a Autorităţii Electorale Permanente (AEP), a pretins de la reprezentanții SC Siveco România contravaloarea unui apartament şi a unui autovehicul, arată motivarea instanței.
În schimb, Ana Maria Pătru asigura derularea în bune condiţii a unor contracte pe care firma le avea cu AEP şi pentru a susţine în continuare societatea în obţinerea de noi contracte cu instituţia. În 2009, ea a și primit suma de 210.000 de euro, reprezentând contravaloarea unui apartament, ”promiţând în schimb că va susţine derularea în bune condiţii a contractului nr. 80703/25.04.2008 încheiat de SC S. R. SA cu A.E.P., precum şi că va susţine acelaşi agent economic pentru obţinerea şi derularea unor contracte viitoare cu instituţia publică precizată, fapt care s-a şi realizat”, arată motivarea deciziei Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea preventivă a inculpatei. Prin respectivul contract, s-au realizat programele de calculator pentru consiliile locale şi judeţene (inclusiv sectoarele şi primăria generală a municipiului Bucureşti), precum şi pentru primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor, primarul general al municipiului Bucureşti şi preşedinţii consiliilor judeţene.
[citeste si]
Ana Maria Pătru a mai pretins, în cursul anului 2011, de la reprezentanţii aceleiaşi societăţi comerciale, contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover, primind suma de 15.000 euro.
"În cursul anului 2011, în calitate de vicepreşedinte al A.E.P.- funcţie cu rang de secretar de stat - a pretins de la reprezentanţii SC S. R. SA contravaloarea unui autovehicul marca Land Rover model Range Rover Sport şi a primit de la reprezentanţii agentului economic precizat suma de 15.000 euro - echivalentul a 61.765,50 lei, promiţând în schimb că va susţine derularea în bune condiţii a acordului cadru de servicii nr. 4595/29.08.2011 şi a contractului subsecvent de servicii nr. 1 din data de 30.08.2011, cu denumirea 'Acord cadru de servicii pentru realizarea sistemului informatic al registrului electoral' încheiate de asocierea SC S. R. SA - în calitate de lider şi SC A.S. SRL cu A.E.P., precum şi că va susţine SC S. R. SA pentru obţinerea şi derularea unor contracte viitoare cu instituţia publică precizată, fapt care s-a şi realizat", se mai spune în motivare.
Ana Maria Pătru a afirmat în fața instanței că nu a pretins și nu a avut nicio putere de a influența desfășurarea unor contracte în derulare sau viitoare. Ea este acuzată de trafic de influență și spălare de bani și a fost arestată preventiv miercuri. Decizia a fost contestată de inculpată, acţiunea urmând să se judece la Curtea de Apel Ploieşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News