Motivul pentru care am scris Poveștile Diandrei...

Unele cercetări din literatura de specialitate spun că peste 60% din meseriile pe care o să le practice copiii noștri nici nu au fost inventate!

În aceste condiții ce ne rămâne de făcut? Care este singura opțiune care poate să reziste la orice schimbări, care este drumul pe care putem să îl alegem fără teama de greșeală? Care este „osatura” pe care viitorul poate să pună „carne”, care sunt stâlpii pe care orice clădire o să reziste?

Chiar dacă răspunsul poate pară „învechit”, el este același care a fost prezent alături de noi în toată istoria noastră: o structură valorică validă, valori în care copilul să creadă, să le internalizeze, să le pună în fața lui ca pe un scut atunci când momente dificile vor trebui traversate.

Dar o astfel de structură valorică nu se construiește „peste noapte”. Este nevoie de un drum lung, pas cu pas, în care copilul trebuie să descopere ce este bine pentru el și pentru societate. În caz contrar consecințele negative nu vor întârzia să apară. Cheia reușitei stă doar în educație.

O să îmi bazez perspectiva pe următorul exemplu: în secolul trecut UNESCO aducea în atenție ceea ce s-a numit „problematica lumii contemporane”. Această problematică, aceste provocări cereau o schimbare de substanță a viziunii asupra modului în care se pregătea viitorul lumii în care trăim. Iar „rezolvarea” presupunea un demers de lungă durată: o investiție prin educație în valorile pe care copiii de ieri/adulții de astăzi trebuiau să le aibă. Așa au apărut „noile educații” dintre care „vedeta” este educația relativă la mediu (sau educația ecologică). Nu am făcut suficient în trecut ca să creștem o generație care să iubească natura și să învețe să o protejeze; iar rezultatele se văd în jurul nostru și tind să fie unele dramatice!

Vezi continuarea pe performante.ro

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News