Informațiile cu privire la trecutul lui Gheorghe Dincă continuă să iasă la iveală și după un an. De data aceasta, vorbim despre adevărul din spatele zvonurilor conform cărora inculpatul dorea să se mute la munte pentru a-și șterge urmele în cazul Luizei și Alexandrei.
Publicitate
La scurt timp de la izbucnirea scandalului „Caracal”, s-a aflat că Gheorghe Dincă plănuia să se mute la munte. Mulți au acuzat că această mutare ar fi fost, de fapt, plănuită pentru ca inculpatul să reușească să-și șteargă urmele în cazul Luizei Melencu și Alexandrei Măceșanu. Și așa a și rămas în mintea opiniei publice.
Informațiile obținute de DC News arată că situația nu a fost chiar așa. Anchetatorii au aflat de la Gheorghe Dincă că în anul 2017, dezamagit de soție, s-a hotărât să facă schimbări majore. Rămas singur în gospodăria de la Caracal, soția fiind în Italia, Gheorghe Dincă a urmărit o emisiune TV de la care a aflat despre necesitatea omului de a „scăpa” de toate lucrurile ce nu-i sunt necesare. Fiind vorba de anul 2017, nimic din cazul „Caracal”, așa cum îl știm astăzi, nu se întâmplase încă.
Metafora urcării pe munte l-a determinat pe Gheorghe Dincă să ia în calcul, în mod serios, un gând. Astfel, Gheorghe Dincă și-a pus casa la vânzare și a început să caute locuri unde să-și ducă restul zilelor. De asemenea, în această perioadă, Gheorghe Dincă a decis să găsească o femeie cu care să-și refacă viața.
Practic, Gheorghe Dincă voia să se mute la munte încă din anul 2017. După cum a prezentat situația, Gheoghe Dincă își dorea să înceapă o nouă viață, departe de locul în care rămase singur, cu toate supărările.
Sursele DC News mai spun că Gheorghe Dincă se simțea dezamăgit de soția după ce aceasta a refuzat să se întoarcă în țară și să aibă grijă, împreună cu inculpatul, de cei cinci nepoți.
Gheorghe Dincă a devenit astfel din ce în ce mai irascibil, iar numărul reacțiilor violente a crescut semnificativ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu