Motivul pentru care un pasager a fost dat în judecată de o companie aeriană. I se cer despăgubiri de 15 mii de euro

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Ryanair dă în judecată un pasager violent și cere despăgubiri de 15 mii de euro. 

Ryanair dă în judecată un pasager violent, cerând despăgubiri de 15 mii de euro pentru că acesta făcut ca zborul Dublin-Lanzarote să fie deviat.

De obicei pasagerii sunt cei care cer companiilor daune pentru zborurile întârziate sau pentru cele anulate. De data aceasta s-a întâmplat contrariul: compania irlandeză a acuzat un pasager de un comportament de neiertat și violent, care pe 9 aprilie a forțat zborul FR7124 de la Dublin la Lanzarote să „devieze spre Porto, unde a întârziat până noaptea, cauzând inconveniente inutile pentru 160 de pasageri care și-au pierdut fără rost o zi întreagă de vacanță”.

Este vorba despre un pasager împotriva căruia compania aeriană a decis – după cum se precizează într-o notă Ryanair – să inițieze o acțiune în justiție, solicitând despăgubiri de peste 15 mii de euro, scrie La Stampa.

Cum își argumentează compania aeriană decizia

„Este inacceptabil ca pasagerii, dintre care mulți pleacă cu familia sau prietenii pentru a se bucura de o vacanță relaxantă de vară, să sufere neplăceri inutile și o reducere a zilelor de vacanță din cauza comportamentului indisciplinat al unui pasager. Cu toate acestea, acesta a fost, din păcate, cazul pasagerilor dintr-un zbor de la Dublin la Lanzarote în aprilie anul trecut, care au fost forțați să devieze spre Porto din cauza comportamentului violent al unui singur pasager, cauzând prejudicii de 15.000 EUR, bani reprezentanți de cheltuielile de călătorie și aterizare. Am demarat acum o procedură civilă pentru recuperarea costurilor menționate mai sus de la acest pasager”, a spus un purtător de cuvânt al Ryanair.

Ryanair adoptă astfel o „politică de toleranță zero", a adăugat el.

"Sperăm că această acțiune va descuraja și mai mult comportamentul perturbator în timpul zborurilor, astfel încât pasagerii și echipajul să poată călători într-un mediu confortabil și respectuos", a mai spus acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel