Motorul cu hidrogen ar putea fi "inima" maşinii viitorului! Prof. Lucian Georgescu, rectorul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, a explicat la DC NEWS cât de uşor se poate obţine hidrogenul, care sunt planurile din acest punct de vedere la Galaţi, dar şi cum poate fi îndepărtat pericolui de explozie.
Autobuzul cu hidrogen funcţionează în circa 30 de oraşe din Europa, devenind un produs de serie. Un autobuz cu hidrogen, de 12 metri, cu două sau trei uşi, costă între 650.000 şi 800.000 de euro cu o echipare medie. Un avantaj al autobuzului cu hidrogen este autonomia mare – se încarcă o dată şi merge până la 500 de kilometri. Pe partea de infrastructură, însă, punctează tot autobuzul electric care nu pune mari probleme de logistică, curentul fiind disponibil peste tot.
Mai multe despre producerea de hidrogen din curent continuu aflăm de la rectorul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi:
"Combinatul are un program special de ecologizare, dar şi un program Green Steel (Oţelul Verde, care urmăreşte înlocuirea coxului cu gaz şi apoi cu hidrogen până în 2030) şi este obligat să închidă halda. Hidrogenul se produce extrem de uşor, prin electroliză. Doi electrozi, curent continuu, la un pol oxigenul, la celălalt hidrogenul. Se poate face în orice fel de apă conductoare, nu se poate face în apă total demineralizată, trebuie să aibă puţine sare sau orice altceva. Orice apă, şi asta pe care o avem aici pe masă, poate fi bună de produs hidrogen. Doar că trebuie curent continuu pentru electroliză. În momentul în care iei curent de la reţea trebuie să-l transformi în curent continuu.
Fotovoltaicele produc direct curent continuu. Când avem câmpuri de fotovoltaice, curentul continuu, ca să intre în reţea, trebuie să treacă printr-un sistem care să transforme curentul continuu în curent alternativ", a explicat prof. Lucian Georgescu.
Val Vâlcu: Ideal ar fi să producă hidrogen direct.
Lucian Georgescu: Ideală ar fi linia de producţie a hidrogenului prin sisteme electrochimice, în mod special, linia de condiţionare a hidrogenului, respectiv de lichefiere (ca să nu explodeze, pentru că hidrogenul în contact cu oxigenul se aprinde prin explozie din prima, cu temperatură de flacără până la 3000 de grade!). Hidrogenul e foarte bun pentru orice! CJ Galaţi şi Primăria Galaţi cumpără autobuze cu motor pe hidrogen care se vor alimenta de la staţia de hidrogen, producţia fiind tot de acolo, iar când producţia va creşte peste o anumită valoare cred că va fi o etapă intermediară în care nu va mai fi nevoie de altă sursă de carbon. Coxul va fi înlocuit de gaz iar gazul va fi îmbogăţit de hidrogen, chiar înlocuit total cu hidrogen într-o ultimă etapă.
Emisiunea completă aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu