Motorina a ajuns mai ieftină decât benzina la unele stații PECO. Adrian Negrescu spune că situația se va schimba 

Foto cu caracter ilustrativ Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ Pixabay

Prețul benzinei și al motorinei au ajuns la același nivel după foarte mult timp. În perioada în care petrolul a atins maximul, prețul motorinei era mai ridicat chiar și cu un leu per litru față de benzină. 

Publicitate

"Prețul petrolului este la un nivel mult mai scăzut față de cel de acum două luni de exemplu, este la 80 de dolari pe baril și probabil o să mai scadă. De ce? Pentru că nu mai este o cerere atât de mare ca acum jumătate de an, când toată lumea vorbea de relansare economică, de creștere economică și știm că benzina și motorina sunt motoarele economiei. Până la urmă în tot ceea ce facem și tot ceea ce consumăm, carburanții au un rol esențial. Dacă nu mai există cerere, nici prețurile nu mai sunt la nivelurile extrem de ridicate de acum o lună, o lună și ceva," a spus economistul Adrian Negrescu la Antena 3.

Negrescu spune că totuși, pe termen lung, situația s-ar putea schimba în privința scăderii prețurilor și asta pentru că țările OPEC au început deja să scadă producția pentru creșterea prețurilor la carburanți. 

"Totuși, ar putea să fie doar o fotografie de moment. Situația ar putea să nu dureze foarte mult, pentru că cei de la OPEC, de la Organizația Producătorilor de Petrol, deja au redus puternic producția și o vor mai reduce în continuare pentru a forța creșterea prețurilor. Imediat cum prețul petrolului va crește, vom vedea acest lucru și la pompă. Ar trebui să vedem o scădere și la prețurile produselor, deși mă îndoiesc că în România se va întâmpla așa ceva. Să nu uităm, dincolo de carburanți avem cele mai mari prețuri la energie și gaze din regiune.Și costurile de producție pentru tot ceea ce consumăm sunt mai mari decât a celor din import și asta e o mare problemă pentru România," a mai spus Adrian Negrescu.

Cât costă benzina și motorina la stațiile peco din România pe 30 aprilie 2023

Iată ce prețuri sunt astăzi la pompă, în funcție de rețeaua de benzinării, în București.

Petrom

Motorina  6.58

Benzină  6.55

Rompetrol

Motorină 6.65

Benzină 6.66 

Mol

Motorină 6.65

Benzină 6.65 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel