MRU: Am avut miniștri amenințați cu moartea. Și eu am fost amenințat

Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, joi seara, la Realitatea TV că  au existat sugestii de ameninţări fizice la adresa sa pe vremea când conducea Guvernul, el afirmând, de asemenea: "Am avut miniştri care au fost ameninţaţi cu moartea". Acesta nu a dorit să precizeze ce miniștri au fost amenințați.

"Au fost miniştri care sub presiunea telefoanelor, a înjurăturilor, a ameninţărilor, izbucneau în lacrimi în cabinet. Şi le spuneam nu-ţi joci libertatea în folosul unor grupuri infracţionale. Eu nu uit aceste lucruri. Nu se poate ca un ministru al unui cabinet, sunt convins că asta i s-a întâmplat şi lui Emil Boc, şi lui Victor Ponta, sunt miniştri care sunt striviţi sub presiunea jocurilor economice. Miniştrii ajung într-o poziţie servilă faţă de partidul care îi pune în funcţii. Am avut miniştri care au fost ameninţaţi cu moartea de către reprezentanţi ai acestor grupuri subterane, care au avut carnet de partid peste tot", a declarat Mihai Răzvan Ungureanu, în emisiunea Jocuri de putere, de la Realitatea TV.

 "Au existat ameninţări la adresa primului-ministru. Au existat şi aşa ceva (ameninţări fizice şi la adresa familiei, n.red.). Dar nu trebuie să fim patetici. Sugestia a existat (privind ameninţări fizice, n.red.)", a adăugat Ungureanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel