MRU, atac la Victor Ponta: Restanțe enorme și 14 miniștri cu probleme penale

Fostul premier și actual viecepreședinte PNL, Mihai Razvan Ungureanu, a declarat la "Jocuri de Putere", că aniversarea de către Victor Ponta, a trei ani de la căderea Guvernului Ungureanu este un fapt derizoriu pe care l-a făcut premierul. Mihai Răzvan Ungureanu a criticat actuala guvernare, pentru că în componența acesteia se regăsesc 14 miniștri cu probleme penale.

"Aniversare de trei ani de la căderea guvenului Ungureanu? Derizoriu, este singurul cuvânt blând pe care pot să îl găsesc. M-aș fi bucurat să îl văd nu doar pe premier, nu doar pe cei din PSD, ci și pe cei din PNL, sărbătorind laolaltă, cu toți romanii, aici în țară sau peste granițe, scurgerea a 10 ani de la semnarea Tratatului de aderare a Romaniei la UE. Avem nevoie de această conștiință, o spun gândindu-mă la faptul că mulți uită că libera circulație pe continent, între Paris și București, între Viena și Timișoara, se întâmplă pe seama faptului că suntem parte a Uniunii Europene", a spus acesta.

Citește și: Mihai Răzvan Ungureanu, mesaj enigmatic la 3 ani de la căderea Guvernului său

Guvernarea PSD este confuză, excesiv de populistă și din păcate lipsită de consisntență. Nu spun ca nu au existat intenții bune. Nu spun că nu au existat proiecte care puteau fi îmbrățișate și de un partid de centru- dreapta, de PNL, din care eu fac parte? Cum sa nu ma bucur când cineva spune că vom cobori TVA-ul de la atâta, la atâta, la mărfuri de guvernare? Cum să nu mă bucur când cineva spune că da, dorim să micșorăm CAS-ul la angajat și la angajator? Dar nu este suficient pentru că și cea mai frumoasa floare este înecată într-o mare de mărăcini. Din păcate, sunt 14 miniștri cu probleme penale, din vara lui 2012 până acum. Sunt restanțe enorme la guvernare, inclusiv față de propriul program de guvernare. Să vă amintesc de fapatul că 962 de km de autostradă promiși, dintre care știm de 160, și aceia inaugurați, pe baza unor proiecte ajunse la maturitate, pornite de către Guvernele dinaintea Guvernelor PSD?(..) Nu pot să imi imaginez că Romania este o țară care este compusă doar din oameni care se gandesc exclusiv la furtisag, nu îmi pot imagina că nu se poate pune în Palatul Victoria un Guvern care să nu aiba exclusiv satisfacerea propriului orgoliu al partidului", a mai punctat Ungureanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel