MRU atacă dur USL. "O dictatură a majorității"

mru
mru

Mihai Răzvan Ungureanu, critică dur USL.  Pe baza raportului MCV, fostul premier spune că România nu mai are nici măcar perspectiva la aderarea la Schengen. El se referă, în principal la probleme de justiție și de incompatibilitate

“Integritatea si credibilitatea membrilor Guvernului și parlamentarilor este serios pusă la îndoială, iar menționarea explicită a celor trei miniștri cu probleme penale – Dragnea, Șova si Fenechiu – este o pată rușinoasă adusă imaginii României”, a declarat Ungureanu.

Președintele Fortei Civice crede că USL folosește majoritatea parlamentară ca pe o “dictatură a majoritătii”, scrie ziare.com.  El se arată îngrijorat de posibilitatea ca România să se decupleze de Europa. De asemenea, susține că satisfacerea clientelei USL trece pe primul loc, înaintea interesului național.

”După cum ne-am așteptat, nu am primit nici de data aceasta vești bune de la Comisia Europeană. Înțelegem tonul sever, îngrijorător al raportului CE. România are nevoie de două rapoarte pozitive consecutive, pentru ca ridicarea acestui mecanism să poata să aiba loc și astfel să fie eliminată legatura sa informală cu aderarea țării noastre la Schengen.

MRU susține că "ei"  au obținut în vară un prim aviz pozitiv și când exista posibilitatea ca România să-l primească pe al doilea, "am ajuns să ni se spună ‘este imposibil acum să prevedem o dată exactă când se va reconsidera aderarea României’".

MR Ungureanu mai spune că România a primit un mesaj politic greu și atenționări care dau timpul înapoi cu mai bine de 12 ani, când se discuta problema statului de drept.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel