MRU îi felicită pe cei din USL, care nu văd o prioritate în suspendarea lui Băsescu

mru
mru

Liderul Partidului Forța Civică, Mihai-Răzvan Ungureanu consideră că o nouă suspendare a președintelui Băsescu ar însemna doar mai multe cheltuieli pentru țară, într-un context economic nu foarte prielnic, și îi felicită pe cei din USL care susțin că un nou referendum nu este o prioritate.

Copreşedintele ARD Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că un referendum costă și toți românii ar fi afectați financiar dacă un altul ar fi organizat.

"Nu vedem care este beneficiul politic, vedem noi cum se adânceşte criza politică gravă din România, repet într-un context economic extrem de complicat. Un referendum costă, referendumul care a trecut a însemnat cu puţin peste 20 de milioane de euro, sunt bani pe care guvernarea îi ia din buzunarul fiecărui român cent cu cent", a precizat Mihai Răzvan Ungureanu răspunzând unei întrebări pe această temă.

Considerând că suspendarea preşedintelui Băsescu din această vară a fost construită, "cu tot respectul pentru decizia Parlamentului, pe o mascaradă de motive", Mihai Răzvan Ungureanu a notat că ”în cazul în care ar urma o nouă suspendare, evident că nu motivele ar conta ci proiectul politic de a-l îndepărta pe președintele ales”.

"Mă bucur însă că există o doză de raţiune şi în declaraţiile politice ale unora dintre liderii USL, mai ales din partea PSD dacă nu mă înşel, şi îi felicit că gândesc aşa, că nu o suspendare a preşedintelui reprezintă în momentul de faţă o prioritate. Începe să se vadă clar pentru toată lumea că USL se desparte şi după alte falii şi nu doar după graniţa care în mod firesc există între PSD şi PNL, există şi moderaţi, există şi radicali", a apreciat fostul premier, care a arătat că "vocea radicalilor începe să se audă puternic, unii îl înjură gros pe ambasadorul SUA în aceste zile de campanie prezidenţială a SUA, alţii aruncă cu noroi asupra UE".

"Acest grup de radicali este de fapt ceea ce în momentul de faţă dă culoarea politicii româneşti, un gri închis spre negru aşa cum arată în acest moment viitorul României", a adăugat Mihai Răzvan Ungureanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel