MRU îl taxează pe Victor Ponta. "Joasă speță și lipsă de scrupule"

Mihai Răzvan Ungureanu
Mihai Răzvan Ungureanu

Mihai Răzvan Ungureanu îl taxează pe Victor Ponta, după ce premierul a comparat regimul lui Traian Băsescu cu un regim nazist. 

"Lui Victor Ponta ar trebui să îi fie rușine de sine și de declarațiile pe care a ajuns să le facă. Într-o țară ca România, care a suferit enorm timp de 60 de ani de pe urma experimentelor comuniste și naziste, un Prim Ministru responsabil ar trebui să își aleagă cu grijă cuvintele în semn de respect față de victime și de familiile lor. Acuzațiile de nazism pe care le aduce în spațiul public, fie că i le adesează lui Klaus Iohannis sau lui Traian Băsescu, sunt de joasă speță și arată o lipsă de scrupule enormă și incapacitatea de a înțelege istoria unei țări al cărei Președinte se închipuie că ar putea fi", este de părere Mihai Răzvan Ungureanu. 

Cristian Pîrvulescu arată cum îl favorizează Traian Băsescu pe Victor Ponta la prezidențiale

El îi reamintește lui Victor Ponta că "România nu e un bal mascat sau un carnaval sezonier la care te deghizezi după cum îți spun sociologii că ar trebui să o faci. Nu e deloc distractiv să ai un purtător de cuvânt al campaniei care face declarații anti-semite și pe care îl trimiți la Muzeul Holocaustului pentru a-l purifica de gânduri revizioniste. Nu e deloc distractiv să ai un purtător de cuvânt al Guvernului care are vise de electrocutare a jurnaliștilor care nu îi plac. Nu e deloc distractiv să întreții o mișcare publică anti-Justiției și să protejezi prin CNA și Jandarmerie manifestării abuzive ale unui post de televiziune care îți cântă în strună. Nu e deloc distractiv să îi juri credință unui Primar care defilează pe podiumuri îmbrăcat în uniformă nazistă". 

Premierul italian, acuzat că angajează femei ministru în funcție de înfățișare

Mihai Răzvan Ungureanu susține că "Victor Ponta nu a fost tras de urechi și trimis la școală atunci când ar fi trebuit ca cineva să o facă pentru a-i permite accesul la valorile primare pe care un om ar trebui să le dobândească la începutul vieții sale sociale. Victor Ponta a beneficiat de indulgența prea multor oameni și acum a ajuns să creadă că orice îi este permis. E prea târziu pentru Victor Ponta pentru a-i explica lucruri de bun simț". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel