MRU, martor al acuzării în procesul regimului Băsescu-Boc

val-vilcu
val-vilcu

Poate că sunt doar tehnici de PR: le anunți, omul vede că le vrei, dar o mie de probleme te împiedică să le poți face. Cert este că inițiativele guvernului Ungureanu pot fi percepute ca dovezi despre corupția sau incompetența administrației conduse de Băsescu-Boc.

Dacă se puteau aduna 2-3 miliarde de euro în plus, cât ai bate din palme, și a fost nevoie doar de Ungureanu ca să-i oblige pe funcționari să o facă, e corupție. Știau cum, nu vroiau să...

Dacă se pot mări salariile și reduce CAS, în plină recesiune, de ce a fost nevoie de curbele de sacrificiu?

Creșterea indemnizației de mamă la 85 de procente din salariu e o palmă la adresa celor care au plafonat indemnizația, în 2010. Între timp nu s-a schimbat nimic, dacă nu luăm în calcul datoriile care s-au acumulat (vreo 20 de miliarde).

Practic, Mihai Răzvan Ungureanu lovește cu târnăcopul în soclul statuii pe care i-o ridică propagandiștii PDL. Dacă Băsescu e rău, dovadă fiind măsurile sale, pe care MRU trebuie să le corecteze, atunci cum o fi omul lui Băsescu?

E o jignire la adresa logicii pe care o invocă la televizor: a fost nevoie ca românii să sufere trei ani, ca să iasă președinte succesorul desemnat tocmai de cel care i-a chinuit?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel