MRU susține că USL pregătește o lovitură de stat

mru
mru

Președintele Forței Civice, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, atrage atenția că asumarea răspunderii Guvernului pe regionalizare reprezintă o "lovitură de stat dată viitorului României", conform Agerpres.

USL este capabil să sacrifice o țară întreagă pentru propriile interese, spune Ungureanu. În vederea regionalizării nu s-au efectuat studii de impact, nu există o întemeiere argumentată ori resursele financiare necesare.

"Este o utopie să credem că pachetul legislativ referitor la regionalizare ar fi bine făcut, oportun, util cetăţenilor României şi că ar garanta prosperitate şi stabilitate economică. Este de fapt o mare manipulare politică pusă în scenă de USL, dar în principal de partidul stat PSD. În acelaşi timp, este şi o dovadă de inconştienţă politică, în condiţiile în care efectele regionalizării vor fi enorme la scară economică, socială, demografică şi culturală", a spus fostul premier, sâmbătă, la finalul reuniunii Colegiului director național al FC, de la Arcuș, Covasna.

El adaugă faptul că PSD ține cont doar de propriile interese, iar asumarea, dacă va exista, va echivala cu o lovitură de stat.

"În disperarea de a hrăni atâtea guri flămânde cât are PSD, USL e pregătit să sacrifice o ţară întreagă. Deviza USL este: după noi potopul! Asumarea răspunderii, în cazul în care ea se va întâmpla, va reprezenta adevărata lovitură de stat dată viitorului României", a declarat copreședintele alianței D.A.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel