MRU vrea reunirea Cabinetului demis, pentru ”proiecte restante”

mihai_razvan_ungureanu_foto_taxare_economie_investitii
mihai_razvan_ungureanu_foto_taxare_economie_investitii

O ședință a Guvernului este prevăzută a avea loc miercuri, la ora 15.00, sub conducerea premierului demis Mihai Răzvan Ungureanu, pentru a aproba proiectele de hotărâri restante care vor fi propuse de către miniştri, potrivit Mediafax, citând surse oficiale.

Surse guvernamentale au declarat, săptămâna trecută, agenţiei Mediafax că premierul Ungureanu a cerut miniştrilor, într-o reuniune organizată imediat după căderea Guvernului, să pregătească proiectele restante de hotărâri de guvern pe care Executivul demis le mai poate aproba până la instalarea unui nou Cabinet, anunţându-i că intenţionează să programeze miercuri o şedinţă de guvern.

Până la instalarea noului Cabinet, Guvernul Ungureanu nu mai poate adopta decât acte normative pentru administrarea problemelor curente, în condiţiile în care moţiunea de cenzură a fost adoptată.

Tot miercuri, la ora 17.00, premierul desemnat Victor Ponta a anunțat, marţi, că va avea loc o primă întâlnire cu membrii propuşi pentru a face parte din Cabinetul său.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel