Custodele Coroanei, Margareta, a salutat, marţi, modul 'excepţional' în care a răspuns războiului din Ucraina comunitatea naţiunilor occidentale, care şi-a dovedit 'rezistenţa' şi 'durabilitatea' în faţa acestei provocări, şi s-a declarat mândră de rolul jucat de România în acest proces.
În Sala Tronului de la Palatul Regal a avut loc Seara Regală dedicată Corpului Diplomatic.
'Ştiu că unii dintre voi, cei care reprezentaţi naţiuni din afara continentului european, sunteţi preocupaţi de multe dificultăţi, cum ar fi consecinţele economice ale pandemiei sau combaterea efectelor crizei climatice şi creşterea preţurilor la hrană şi energie. Nu vreau să dau impresia că aceste dificultăţi sunt mai puţin semnificative decât problemele din Europa. Cu toate acestea, sper că veţi înţelege de ce mă concentrez în această seară asupra războiului şi situaţiei umanitare catastrofale de la graniţele noastre. Nu este nevoie să vă reamintesc gravitatea excepţională a actualei noastre situaţii de securitate', a afirmat Majestatea Sa Margareta.
'Departe de a fi eliminat, războiul a revenit în Europa. Din nou, trebuie să ne confruntăm pe continentul nostru cu crime în masă. Din nou, un conducător neagă principiul egalităţii în drepturi a celorlalte naţiuni şi chiar pune sub semnul întrebării dacă anumite state ar trebui să continue să existe. Şi, din nou, unii încearcă să recreeze imperii şi sfere de influenţă. Toate acestea vă sunt cunoscute. Aşadar, aş dori să subliniez anumite aspecte ale crizei din Ucraina care merită o atenţie sporită, în această seară. În primul rând, comunitatea naţiunilor occidentale, care se întinde cu mult dincolo de Europa, a făcut faţă în mod excepţional acestei provocări şi şi-a dovedit rezistenţa şi durabilitatea. Ucraina a reuşit să-şi apere independenţa deoarece soldaţii şi cetăţenii ei curajoşi au primit sprijin de la multe alte naţiuni din întreaga lume. Milioane de refugiaţi ucraineni au găsit adăpost temporar în toată Europa, fără cerinţele de control al imigraţiei sau alte formalităţi', a spus Custodele Coroanei.
Românii şi ceilalţi europeni care se învecinează cu Ucraina, a arătat MS Margareta, îşi pot desfăşura acum viaţa de zi cu zi datorită protecţiei oferite de Alianţa Nord-Atlantică. 'Unul dintre cele mai puternice mesaje pe care Alianţa le-a adoptat vreodată este sloganul 'Noi suntem NATO'. Într-adevăr, toţi suntem NATO, pentru că Alianţa ne asigură independenţa şi existenţa paşnică. Şi unde am fi fără Uniunea Europeană? Este instituţia care coordonează menţinerea economiei ucrainene distrusă de război pe linia de plutire şi singurul organism capabil să gestioneze imensa răspundere a reconstrucţiei economice a Ucrainei, atunci când războiul se va termina. Cei care au început acest război au crezut că suntem divizaţi. Le-am dovedit că au greşit, iar aceasta este o realizare fundamentală', a evidenţiat Majestatea Sa.
'A doua observaţie a mea este că, pe măsură ce rezistăm agresiunii, instituţiile-cheie care ne protejează securitatea şi prosperitatea se schimbă şi ele. Deşi majoritatea ţărilor care se aflau în spatele Cortinei de Fier au fost membre ale UE şi NATO timp de aproape două decenii, din motive în mare parte istorice, centrul de greutate al ambelor instituţii, luarea deciziilor politice şi preocupările lor au rămas concentrate în Vestul continentului. Războiul din Ucraina a îndreptat acum irevocabil atenţia către Europa Centrală şi de Est, parţial pentru că aici sunt cele mai mari nevoi şi pentru că viitorul continentului nostru va fi decis aici. Această schimbare a centrului de greutate este de proporţii şi semnificaţii istorice şi ar trebui să o apreciem, pentru că este o ajustare absolut necesară, atât pentru NATO, cât şi pentru Uniunea Europeană, o transformare care ne asigură că aceste instituţii reprezintă un continent cu adevărat unit', a transmis Custodele Coroanei.
'Pentru România şi pentru alte ţări-cheie din regiune, cum ar fi Polonia, această nouă realitate înseamnă că vocile noastre vor fi mai bine auzite, dar ea implică şi responsabilităţi mai mari în formarea şi susţinerea unui consens european şi a unei contribuţii mai mari la securitatea şi stabilitatea continentală. Sunt mândră de rolul jucat de România în acest proces, inclusiv de găzduirea recentă a Reuniunii ministeriale NATO de la Bucureşti. Şi, sunt sigură că veţi vedea europenii centrali şi de est având pe viitor aşteptări mai mari şi exercitând o voce mult mai puternică, atunci când dezbaterea despre reconstrucţia Ucrainei va începe cu seriozitate', a completat ea.
'Salut decizia de a acorda Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de candidat la aderarea la UE. Ştiu că acest lucru nu a fost uşor, că aderarea nu va veni curând şi că se aşteaptă mult, foarte mult de la aceste două naţiuni. Totuşi, acceptarea principiului că, într-o zi, aceste două ţări vor adera la UE este vitală, nu numai pentru securitatea lor, ci şi pentru siguranţa noastră. Graniţele noastre de est nu vor cunoaşte pacea decât dacă acestor două naţiuni li se va permite să trăiască în pace. Şi, aşa cum am descoperit cu toţii din propria noastră experienţă, Ucraina şi Republica Moldova nu îşi vor găsi pacea decât dacă vor face parte din familia noastră. Este foarte simplu', a explicat Majestatea Sa. Ea a accentuat că România are un interes deosebit pentru Republica Moldova, nu numai datorită legăturilor istorice şi omeneşti evidente, ci şi pentru că 'vulnerabilităţile serioase' ale Chişinăului 'pot fi uşor exploatate pentru a submina atât Ucraina, cât şi România, în viitor'.
'Eu şi soţul meu am fost recent în Republica Moldova şi vă pot spune fără echivoc că liderii de la Chişinău sunt cu adevărat angajaţi în integrarea europeană. Cu toate acestea, ei se luptă zilnic cu tentative de destabilizare şi cu o îngrijorătoare sărăcie. Chiar dacă războiul din Ucraina se va sfârşi curând, puteţi fi siguri că încercările de destabilizare a Moldovei nu vor dispărea, ci, paradoxal, vor creşte. A fi siguri că Republica Moldova rămâne ferm angajată în politica sa de integrare europeană este o parte inseparabilă a efortului ca Ucraina să izbândească în apărarea sa, cele două sunt feţele aceleiaşi monede. Aşa cum Regele Mihai s-a angajat cu zeci de ani în urmă într-o campanie pentru a-i convinge pe partenerii noştri că locul natural al României a fost în NATO şi UE, mă angajez astăzi să fac tot ce îmi stă în putere pentru ca Republica Moldova să reuşească să urmeze aceeaşi cale. Voi promova, de asemenea, eforturi mai ample de a spori securitatea regională a Mării Negre, încurajând eforturile de integrare ale Georgiei, în anul viitor', a subliniat MS Margareta.
'Doresc să vă transmit din nou aprecierea mea tuturor, pentru prietenie şi solidaritate. Cred că Europa va ieşi din acest război unită şi poate chiar întărită în hotărârea de a-i respinge pe cei care încă mai gândesc în termeni de imperialism, state clientelare şi sfere de influenţă. Şi sunt convinsă că, atunci când ne vom întâlni din nou, anul viitor, ne vom bucura şi mai mult de pe urma unităţii ţelurilor noastre. Vă doresc toate cele bune pentru Noul An!', a încheiat MS Margareta.
Nunţiul Apostolic, Miguel Maury Buendia, decanul Corpului Diplomatic acreditat în România, a evidenţiat contribuţia ţării noastre, a societăţii civile româneşti şi a Familiei Regale, prin Crucea Roşie, la eforturile de asistenţă umanitară oferite refugiaţilor ucraineni.
El a remarcat, totodată, eforturile Familiei Regale pentru promovarea valorilor democratice, a drepturilor omului, care are asigură viitorul prosper al cetăţenilor. Acestea inspiră construirea unei societăţi democratice, care să garanteze respectarea valorilor minorităţilor în fiecare ţară şi sunt cu atât mai actuale azi pentru prevenirea conflictelor şi găsirea unor soluţii paşnice pentru pace.
La eveniment au luat parte, alături de ambasadori şi diplomaţi acreditaţi în România, ASR Principele Radu, Principesa Sofia, precum şi reprezentanţi ai Parlamentului României, ai Administraţiei Prezidenţiale, ai Ministerului Afacerilor Externe şi ai Ministerului Apărării Naţionale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News