MTR: Expoziții noi, în miez de vară

În această lună de vară, Muzeul Național al Țăranului Român oferă celor interesați o serie de expoziții, prin care fie este deschisă o pagină din istoria României, cum este cazul insulei Ada Kaleh, dispărută în mijlocul Dunării, fie se pășește în lumea lucrurilor de care copilul are nevoie zi de zi, fie se comunică, la Muzeul Udriște Năsturel din Herești, fascinația ceramicii.

Ca atare, Muzeul Național al Țăranului Român (MTR) își așteaptă, joi, 2 august, la ora 17.00, vizitatorii la vernisajul expoziției ”Ada Kaleh. Insula de suflet”, care va fi dechisă în intervalul 3 – 19 august 2012, la Sala Foaier.

Expoziția face parte dintr-un proiect finanțat de AFCN și va fi itinerată ulterior la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (14 – 28 septembrie 2012) și la Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta-Turnu Severin (9 – 31 octombrie 2012).

În cadrul expoziției, se va rememora destinul tragic al micuței insule de pe Dunăre, în aval de Orșova veche, dispărută împreună cu aceasta în apele învolburate ale fluviului, în momentul în care s-a încheiat – la începutul anilor ’70 ai secolului trecut – construcția Hidrocentralei Porțile de Fier I.

Fotografiile, cărțile poștale și ilustrate, hărțile vechi, relatările locuitorilor insulei, precum și călătoria în timp, prin intermediul camerei de filmat de după vernisaj, vor prezenta singura perspectivă posibila astăzi asupra unui spațiu considerat de localnici un paradis pământesc, pe cale să devină mitologie.

De asemenea, până pe 19 august 2012, la Sala Irina Nicolau, expoziția ”Muzeul Copilăriei. Lucruri mici pentru nevoi mari”, și-a propus să pășească în lumea lucrurilor de care copilul are nevoie zi de zi, referindu-se atât la fenomenele tradiționale, cât și la transformările lor contemporane.

Nu în ultimul rând, până pe 31 august 2012, la Muzeul Udriște Năsturel din Herești, Județul Giurgiu, este deschisă expoziția de ceramică ”Piatra și lutul”, destinată unui meșteșug tradițional, olăritul.

Vizitatorii Palatului Udrişte Năsturel pot admira orrnamente geometrice (spirala, valul, cercul), astrale (stele, soare, luna), florale (buchete, ghirlande, ramura de brad), zoomorfe (urşi, câini, căprioare, lei, păsări), antropomorfe înfrumuseţează aceste obiecte născute din nevoile cotidiene ale omului la Vama (Maramureş), Rădăuţi (Suceava), Poiana-Deleni (Iaşi), Româna şi Oboga (Olt), Vlădeşti şi Horezu (Vâlcea), Pisc (Ilfov), Vălsăneşti, Stoeneşti şi Curtea de Argeş (Argeş), Târgul Jiu şi Gălişoaia (Gorj), Calvini şi Mânzăleşti (Buzău), Siseşti (Mehedinţi), Hălmăgel şi Bârsa (Arad)

Până la sfârșitul acestei luni, paşii vizitatorilor vor fi purtați prin Casa de Piatră, dar şi prin „Sala Ulcioarelor”, „Sala Farfuriilor şi a Castroanelor”, „Sala Oalelor şi a Ulcelelor”, „Sala Cahlelor”, „Sala Multiculturală Laolaltă” sau prin „Sala Interactivă” destinată jucăriilor din lut, loc în care copiii vor putea modela jucăria preferată privind originalul aflat în expunere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel