Liderul libian Muammar Kadhafi a devenit subiectul unei anchete penale deschisă de parchetul federal german pentru posibile crime de război în Libia, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al instituţiei germane.
Totodată, este „puţin probabil“ ca Germania să emită un mandat de arestare pe numele liderului libian sau să îl aducă vreodată în faţa justiţiei. „Parchetul federal anchetează, pentru moment, doar cu scopul de a colecta eventuale probe, aici, în Germania, pentru Curtea Penală Internaţională (CPI) de la Haga“, a anunţat purtătorul de cuvânt al Parchetului federal, Stefan Schmidt, citat de Mediafax.
Procurorul CPI Luis Moreno-Ocampo a cerut judecătorilor, la jumătatea lui mai, să emită mandate de arestare, pentru crime împotriva umanităţii, împotriva colonelului Muammar Kadhafi, fiului acestuia Seif al-Islam şi lui Abdallah al-Senoussi, directorul informaţiilor libiene. Parchetul Federal a fost sesizat, prin mai multe plângeri, cu privire la acţiuni ale regimului de la Tripoli, în timpul luptelor împotriva rebeliunii, care afectează ţara de la jumătatea lui februarie.
Una dintre ele vizează tiruri cu rachete asupra unor civili, lansate de militari libieni, la jumătatea lui martie, în oraşul portuar Brega, în care au fost ucise mai multe persoane, între care membri ai rebeliunii, inclusiv un om de afaceri german, Juergen Todenhoefer, care se afla într-o vizită.
„Acest tir de rachete este punctul de pornire care permite justiţiei germane să ancheteze, dar noi studiem ansamblul evenimentelor“ din conflictul libian, a precizat purtătorul de cuvânt.
Germania s-a dotat, în 2002, cu o lege care îi permite să ancheteze autori ai unor genociduri, crime contra umanităţii şi crime de război, peste tot în lume. Germania a refuzat să participe la operaţiunila NATO pentru protejarea civililor libieni împotriva abuzurilor lui Kadhafi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu