Muammar Kadhafi păstrează uraniul, nemulţumit de tratamentul de care a avut parte la New York

Muammar Kadhafi
Muammar Kadhafi

Liderul libian Muammar Kadhafi a decis să nu mai predea uraniul aflat în posesia sa, din cauza primirii care i-a fost rezervată la New York în 2009, scrie New York Times, în ediţia online.

Potrivit telegramelor diplomatice americane obţinute de WikiLeaks, şeful statului libian a fost iritat de vizita sa în septembrie 2009, cu ocazia Adunării Generale a ONU, în cursul căreia i s-a refuzat autorizaţia de a-şi instala cortul la New York şi de a vizita site-ul "Ground Zero", locul atentatelor din 11 septembrie, scrie New York Times pe site-ul său de Internet, citat de Mediafax.

În cadrul acestei vizite, Muammar Khadafi, în vârstă de 67 de ani în perioada respectivă, era permanent însoţit de o "infirmieră ucraineană" descrisă în telegramele diplomatice drept o "blondă voluptoasă", potrivit cotidianului american.

Pentru a protesta faţă de primirea de care a avut parte, liderul din Libia a renunţat la promisiunea de a trimite Rusiei uraniul îmbogăţit de care dispunea ţara sa, potrivit acestor telegrame.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel