Mugur Isărescu a declarat că din anul 2019 nu va mai fi guvernator al BNR, potrivit Antena 3.
Publicitate
Mugur Isărescu, guvernator BNR, le-a răspuns jurnaliștilor că în 2019 nu mai dorește un nou mandat la șefia BNR.
”Nu mai pot, am 70 de ani” a spus Mugur Isărescu întrebat despre un nou mandat. În 1 august 2019, Mugur Isărescu va împlini 70 de ani.
[citeste si]
În anul 2019, lui Mugur Isărescu îi expiră mandatul de guvernator al BNR. Prin declarația de astăzi, acesta a anunțat că nu va mai cere Parlamentului să fie validat pentru un alt mandat.
Mugur Isărescu este un economist român, care îndeplinește în prezent funcția de guvernator al Bancii Naționale a României. De asemenea, a îndeplinit funcția de prim-ministru al României în perioada 22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000. Mugur Isărescu este cel mai longeviv șef de bancă centrală din lume, el fiind guvernator al BNR din 1990.
Mugur Isărescu are o exploatație viticolă la Drăgășani, în județul Vâlcea, locul său natal.
Guvernatorul BNR a avut astăzi o întâlnire cu Liviu Dragnea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu