Mugur Isărescu, denunțat de Alina Măgureanu. Ce spune Crin Antonescu

Alina Măgureanu, fosta noră a lui Virgil Măgureanu  a făcut mai multe denunțuri la DNA, denunțuri care  cutremură scena politicii românești. 

Alina Măgureanu l-a denunţat şi pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, despre care susţine că l-ar fi ajutat pe Virgil Măgureanu şi pe soţia lui să ia un credit de două milioane de euro. În plus, fostul șef al SRI ar fi apelat la documente false.

În 2008, Virgil Măgureanu ar fi apelat la guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pentru a i se aproba un credit în valoare de două milioane de euro. În acest scop, Măgureanu i-ar fi cerut lui Isărescu să ia legătura cu doi președinți de bancă, astfel încât să-i fie aprobat creditul rapid, în condițiile în care fostul șef al SRI intenționa să obțină fonduri europene pentru o fabrică care urma să proceseze prune și fructe de pădure.

Informația Alinei Măgireanu ar fi fost confirmată și de unul dintre șoferii lui Măgureanu, care ar fi vorbit de o altă intevenție la Isărescu, în momentul în care Măgureanu nu ar mai fi putut rambursa creditul, pentru o refinanțare a acestuia, potrivit România TV.

[citeste si]

În denunțul de la DNA, Alina Măgureanu se referă și la un presupus trafic de influență în care ar fi implicat Crin Antonescu. Antonescu ar fi cumpărat de la familia fostului şef al SRI un apartament într-o zonă de lux a Bucureştiului, la un preţ subevaluat.

În schimbul lui, fostul şef al PNL ar fi intervenit pe lângă primarul sectorului 1 în favoarea lui Florian Walter, patronul unei firme de salubrizare, pentru a obţine contracte cu primăria.

Crin Antonescu, într-o intervenție la România Tv, a declarat că: "Nu am avut niciodată nicun fel de altă relație cu familia Măgureanu sau cu domnul Măgureanu, decât relație strict comercială  printr-o agenție imobiliară la domnia sa care construia acel bloc, relație comercială absolut legală, corectă. Toate actele stau la dispoziție. Locuința am cumpărat-o de la Marian Măgureanu, dezvoltatorul care vindeas aceste apartamente.

Vânzarea s-a făcut cu acte în regulă, cu evaluare de către reprezentanții băncii, pentru că noi am făcut un împrumut la bancă, a fost făcută la prețul pieței, nu am avut nici înainte, nu l-am cunoscut de altfel până în anul 2011, când a fost făcută această achiziție, când blocul se afla în faza de construcție. Nici după aceea nu am avut niciun fel de relație cu domnul Măgureanu", a declarat Crin Antonescu pentru sursa citată.

Despre o relație cu Florian Walter, patronul unei firme de salubrizare despre care Alina Măgureanu spune că ar fi intervenit Crin Antonescu, fostul lider PNL a spus că pe acesta nu l-a întâlnit niciodată.

Crin Antonescu a mai afirmat că toate aceste calomnii ale Alinei Măgureanu și ale însoțitorului acestea îl determină să-i dea în judecată. "Toate au o limită", a mai spus Crin Antonescu. 

  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel