Ruxandra Dobrescu, medic primar endocrinolog, a vorbit despre cum trebuie abordată vacanța la mare de către pacienții cu afecțiuni tiroidiene.
Dr. Ruxandra Dobrescu, medic primar endocrinolog, vine în sprijinul celor care suferă de afecțiuni tiroidiene și care vor să meargă fără a risca alte probleme din punct de vedere medical.
”Dacă am probleme cu tiroida, am voie la mare? La salină? La băi? La nămol?
Primesc o mulțime de întrebări pe tema asta și presupun că e și firesc, doar vine vara și începem să ne gândim la vacanțe!
Nu știu exact de unde s-a strecurat teama asta că dacă avem o afecțiune tiroidiană trebuie să ne dăm viața peste cap pentru ea!
Multe din restricțiile de care se vorbește (și de care sunt întrebată) sunt un pic exagerate și pentru că îmi place să dau voie oamenilor să facă chestii, hai să le lămurim, din nou”, a scris dr. Ruxandra Dobrescu pe Facebook.
Potrivit medicului, soarele nu este singurul lucru la care trebuie să fim atenți în vacanța la mare.
”E important să ținem cont și de temperatură, mai ales dacă vorbim de temperaturile ridicate de pe perioada verii. E bine să evităm căldura puternică mai ales dacă avem o afecțiune tiroidiană de tipul hipertiroidiei. Adică dacă suferim de un exces de hormoni tiroidieni, practic acest exces duce la o accelerare a metabolismului, o accelerare a arderilor, care face ca o persoană în această situație să suporte foarte greu căldura. Dacă în condițiile acestea exagerăm și stăm foarte mult la soare pot apărea palpitații și o stare de rău. Deci este mai bine să ne ferim”, a spus medicul într-un video.
”Am voie la mare și pot sta la soare, cu bun simț și moderație, chiar dacă am probleme cu tiroida! Chiar dacă am (sau am avut) cancer tiroidian, tot am voie!
Soarele de la prânz (între ora 11.0 și 16.00) nu e bun pentru nimeni, indiferent cum stă cu tiroida, și trebuie evitat!
Dacă am hipertiroidie încă necontrolată pe tratament, e bine să evit căldura și soarele pentru că nu-mi fac bine! Ies dimineața devreme și stau cât se poate la răcoare!
Am voie și la salină, sarea nu-mi face rău!
Am voie și la nămol/ la stațiune/ băi!
Aerosolii sunt buni, nu trebuie să ne fie frică de ei! Nici de iodul din apa mării...”, a mai scris medicul.
Citește și: Ce se ascunde în spatele oboselii. Dr. Ruxandra Dobrescu: Poate fi foarte severă și apare dintr-o dată
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu